Live

HARTĂ. Meteorologii au actualizat și prelungit codul galben de ploi torențiale, vijelii și grindină

Data actualizării: Data publicării:
Meteorologii anunță ploi și intensificări ale vântului. Foto: Guliver/ GettyImages

Meteorologii au actualizat și prelungit, miercuri, codul galben de ploi torențiale, vijelii și grindină, care se vor extinde spre sudul țării. Totodată, până sâmbătă aproape toată țara va fi sub informare meteorologică de vreme instabilă.

Codul galben va fi în vigoare până joi dimineață, la ora 6.00.

Până atunci, local în Oltenia și Muntenia, precum și în zona Carpaților Meridionali și a Carpaților de Curbură, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină și averse ce vor avea și caracter torențial.

Cantitățile de apă vor depăși 25 - 35 l/mp și pe arii restrânse 40 l/mp.

ANM a prelungit și informarea meteorologică de instabilitate atmosferică până sâmbătă la ora 10.00.

Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, cu precădere la munte, în sudul, centrul și estul țării.

Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, izolat căderi de grindină şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp, iar pe arii restrânse 30 - 50 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pe suprafeţe mai mici şi pentru intervale scurte.

Ploi și temperaturi mai scăzute în Capitală, până vineri

Meteorologii atenționează că vin ploi în București, iar temperaturile scad, astfel că vineri vor atinge maxime de doar 20 de grade.

Miercuri, vremea va fi în general instabilă, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate și, mai ales în a doua parte a zilei și noaptea, vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 4 - 10 l/mp și, izolat, posibil peste 15 l/mp. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cea minimă va fi de 14 - 15 grade.

Joi, vremea va fi instabilă și se va răcori. Cerul va avea înnorări și temporar vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimă va fi de 14 - 15 grade.

Vineri, vremea se va menține instabilă și va fi răcoroasă. Cerul va avea înnorări și, temporar, vor fi averse - posibil moderate cantitativ - și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimă va fi de 14 - 15 grade.

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vreme instabilă în toată țara, în acest weekend. Opt județe, sub alertă cod galben de vânt și ninsori

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion. Meteorologii au anunțat prognoza meteo pentru ultimele zile din 2024

Cod galben de ninsori viscolite și vânt puternic. Care sunt zonele afectate și cum va fi vremea în Capitală HARTĂ

Cum va fi vremea de sărbători. Estimările meteorologilor pentru următoarele patru săptămâni

Partenerii noștri