Cod roșu de ploi torențiale în Prahova. Pentru mai mult de jumătate de țară a fost emis cod portocaliu de averse și vijelii
Aproape jumătate de țară este sub cod portocaliu de ploi torențiale până la ora 23.00, emis de ANM. Totodată, a fost emis un cod roșu de ploi torențiale pentru județul Prahova, în vigoare până la ora 11:30.
ACTUALIZARE 12.35 Pompierii au intervenit, miercuri, în 10 localităţi din judeţul Prahova, pentru evacuarea unor persoane, scoaterea apei din clădiri şi îndepărtarea unor arbori doborâţi de furtună.
"Astfel, până în acest moment, pompierii militari prahoveni au acţionat în 10 cazuri, localităţile afectate fiind Comarnic, Cornu, Poiana Câmpina, Băneşti, Telega, Câmpina, Mislea, Cocorăştii Caplii. Nu au fost înregistrate cazuri deosebite, persoane surprinse de viituri sau victime de orice natură. Nu a fost necesară acordarea de îngrijiri medicale",se precizează într-o informare a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.
Conform aceleiaşi surse, pompierii militari rămân în alertă, fiind pregătiţi să intervină acolo unde va fi nevoie.
"De asemenea, la nivelul ISU Prahova a fost activată Grupa operativă, iar dacă situaţia o va impune, forţele vor fi suplimentate cu pompieri aflaţi în timpul liber", se mai menţionează în informare.
Știrea inițială:
În zona unde a fost emis codul roșu de ploi torențiale, este și cod galben și de inundații. Sunt afectate localitățile Câmpina, Breaza, Filipeștii de Pădure, Filipeștii de Târg, Brebu, Florești, Telega, Măgureni, Bănești, Poiana Câmpina, Provița de Jos, Provița de Sus. Aici se vor semnala averse torențiale care vor acumula peste 40…50 l/mp. În zona avertizată s-au acumulat cantități de apă de peste 50...60 l/mp.
Codul portocaliu este valabil până la ora 23.00.
În zona de munte, sudul Banatului, în cea mai mare parte a Olteniei și a Transilvaniei și în nord-vestul Moldovei vor fi averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină de medii dimensiuni, iar în intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30...40 l/mp și izolat peste 50...70 l/mp.
Meteorologi au emis și un cod galben care intră în vigoare la ora 12 și va fi valabil până joi la ora 2.00. În Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia, jumătatea de nord a Moldovei, nord-vestul Munteniei, precum și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.
Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat peste 40 l/mp.
În următoarele zile fenomene specifice instabilității atmosferice vor fi în majoritatea zonelor țării.
Totodată, este în vigoare și o informare meteorologică de disconfort termic ridicat și caniculă. A fost emisă ieri și va afecta România până joi.
În intervalul menționat disconfortul termic va fi ridicat în regiunile sudice și estice, astfel încât indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și local va depăși pragul critic de 80 de unități. Va fi caniculă în cea mai mare parte a Munteniei, vestul Dobrogei și în jumătatea de sud a Moldovei, zone unde temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade.
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News