Live

Avertizările de caniculă și temperaturi de 38 de grade Celsius au fost prelungite. Meteorologii au emis un nou cod portocaliu

Data actualizării: Data publicării:
Numărul zilelor extrem de călduroase, în care temperatura atinge 50 de grade Celsius, aproape s-a dublat în ultimele trei decenii. Foto: GettyImages

Meteorologii au prelungit până marți avertizările de caniculă și disconfort termic ridicat. Temperaturile vor ajunge la 38 de grade Celsius și se vor apropia, astfel, de recordurile absolute ale perioadei.

Astfel, pentru zilele de duminică, luni și marți a fost emis un cod galben de căldură și disconfort termic ridicat, pentru toate regiunile.

Disconfortul termic va fi ridicat în zonele de câmpie și de podiș, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 36 de grade, iar cele minime între 17 și 20 de grade.

Luni și marți, va fi cod portocaliu de căldură și disconfort termic accentuat, în zonele joase din vestul și nord-vestul țării valul de căldură se va intensifica, iar temperaturile (diurne și nocturne) se vor apropia de recordurile absolute ale perioadei. După-amiaza se vor înregistra frecvent valori de 36...38 de grade, iar noaptea nu vor coborî în general sub 18...22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat.

Cod ANM de caniculă

Canicula va fi însoțită și de instabilitate atmosferică temporar accentuată. Astfel, până duminică, la ora 23:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în zonele de deal și munte, precum și în Transilvania și local în Oltenia, Moldova și nord-vestul Munteniei. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25...35 l/mp.
În același interval, va fi în vigoare un cod portocaliu de instabilitate atmosferică și ploi abundente.

În zonele de munte și în nord-vestul Olteniei vor fi averse torențiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși local 35...40 și izolat 50...60 l/mp.

Cod ANM de instabilitate atmosferică și ploi torențiale

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Avertizare meteo: rafale de vânt de până la 90 km/h și viscol. Care sunt zonele vizate

Avertisment pentru românii care merg la munte: risc crescut de avalanșă. Care sunt zonele vizate

Vreme instabilă în toată țara, în acest weekend. Opt județe, sub alertă cod galben de vânt și ninsori

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion. Meteorologii au anunțat prognoza meteo pentru ultimele zile din 2024

Partenerii noștri