Galerie Foto Vila lui Berlusconi din Sardinia a fost scoasă la vânzare cu 500 de milioane de euro. Putin, unul dintre cei care i-au trecut pragul
Vila Certosa de pe Costa Smeralda, „Coasta de Smarald” din nordul Sardiniei, a fost scoasă la vânzare cu 500 de milioane de euro de către copiii fostului premier Silvio Berlusconi, decedat în iunie, la vârsta de 86 de ani, relatează RFI, citată de News.ro.
Vila a avut oaspeţi de renume ca George W. Bush, Tony Blair sau Vladimir Putin.
Este vorba despre un parc uriaş, pe malul Mării Mediterane, împărţit în grădini, cu piscine şi bazine, o seră, terenuri de tenis, un vulcan fals şi un amfiteatru.
În mijlocul acestui domeniu de 110 hectare care-i aparţine lui Silvio Berlusconi, se află fastuoasa Vilă Certosa, cu aproximativ 60 de camere.
Defunctul miliardar îşi primea oaspeţii, de exemplu pe Tony Blair, pe când era premier al Marii Britanii, cu focuri de artificii.
În această somptuoasă reşedinţă de vară, Il Cavaliere l-a primit pe preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, de mai multe ori, din 2003 şi până în 2010, dar şi pe şefi ai guvernelor spaniol, ceh şi pe preşedintele american George W. Bush.
Cei cinci copii ai lui Berlusconi şi-au împărţit restul moșternirii tatălui lor şi acum sunt pregătiţi să renunţe la vila din Sardinia în schimbul unei jumătăţi de miliard de euro, spunând că este prea costisitor să fie întreținută.
Editor : B.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News