Live

Vor fi deschise până la urmă stațiunile de schi din România? Marea temere este legată de aglomerație și de cozi: "Va fi o nebunie"

Data publicării:
Autorităţile române nu au decis dacă vor lăsa deschise staţiunile de schi. Foto: Agerpres

Unele staţiuni din România au anunţat deschis sezonul de schi. Autorităţile române nu au decis dacă vor lăsa deschise staţiunile de schi. Italia şi Germania fac presiuni ca staţiunile de schi din UE să rămână închise. Și Bulgaria a anunţat că va deschide sezonul sporturilor de iarnă.

Autorităţile române nu au decis dacă pârtiile vor fi deschise în acest an. Asta în timp ce Italia şi Germania fac presiuni pe ţările alpine să ţină staţiunile de schi închise. Motivul principal este că staţiunea austriacă Ischgl a fost focar de Covid-19 în primul val al pandemiei.

Austria şi Bulgaria ignoră presiunile şi spun că îi așteaptă pe oameni la schi.

Răzvan Pîrjol, secretarul de stat pentru turism, înclină şi el ca pârtiile din România să fie deschise. Acum caută soluţii.

"Nu este nicio decizie luată, vă daţi seama toată lumea şi-ar dori să fie deschis totul. Lucrăm cu cei din industrie, dacă vreţi, cu toată partea de instalaţii şi încercăm să găsim nişte modalităţi şi soluţii care să respecte aceste recomandări şi aceste norme de siguranţă.

Rămâne problema cozilor şi, cu siguranţă , dacă în special, cum spuneţi dumneavoastră, restul Europei va fi închis şi noi vom reuşi să menţinem deschise, ceea ce nu ştim acum încă, va fi nebunie. Va trebui să găsim un modus operandi care să evite o creştere a cifrelor”, a declarat Răzvan Pîrjol, citat de Mediafax.

De altfel, unele staţiuni din România au anunţat deja că şi-au făcut propriile reguli epidemiologice şi îi așteaptă pe oameni la distracţie pe pârtie.

Citiți și: În plin scandal european pe tema închiderii stațiunilor montane, se deschid pârtiile în România. Pe schiuri, doar cu mască medicinală

Relațiile dintre partenerii UE par să fie tot mai glaciale pe măsură ce pârtiile își așteaptă amatorii de schi. 

Cancelarul austriac Sebastian Kurz declarase miercuri că se opune ideii ca stațiunile de schi să rămână închise de sărbători, reacționând astfel la o propunere a premierului italian Giuseppe Conte. Acesta își dorește ca toate stațiunile de schi de pe continent să rămână închise până la 10 ianuarie.  Sebastrian Kurz consideră însă o astfel de măsură „excesivă”.

Ca și Angela Merkel, premierul italian Giuseppe Conte ar dori reguli comune pentru stațiunile de schi la nivel european și consideră că a permite turiștilor să vină în vacanță în stațiunile de schi ar contribui la agravarea pandemiei.

Aparent, și președintele francez Emmanuel Macron ar fi de acord cu această idee. „Pare imposibil să luăm în considerare redeschiderea stațiunilor de schi pentru sărbătorile de sfârșit de an”, a declarat marți Emmanuel Macron. Numai că joi, Franța a venit cu altă soluție. Premierul Jean Castex a spus că stațiunile de schi din Franța ar putea fi deschise, poate după Crăciun, dar infrastructuri precum lifturile, care comportă riscul unei aglomerări de oameni, vor rămâne închise. 

Elveţia, care nu face parte din UE, ea permite funcţionarea staţiunilor sale de schi în regim aproape normal. Schiorii trebuie doar să poarte măști atunci când se află în spații închise.

Bulgaria e decisă să-şi ţină deschise staţiunile de schi pentru acest sezon de iarnă.

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum a reacţionat Gigi Becali după ce Dan Șucu a preluat Genoa

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy, condamnat definitiv pentru corupţie şi trafic de influenţă

O exploratoare a fost salvată pentru a doua oară din aceeași peșteră din Italia: operațiunea a durat 75 de ore

Preşedinta Georgiei critică reacția lentă a Europei și îi cere să susțină „apelul la noi alegeri”: „Georgienii încă așteaptă”

Partenerii noștri