Video Vacanța de toamnă a elevilor se apropie. Unde puteți merge cu familia și ce oferte speciale sunt în destinații turistice pitorești
Vacanţa dintre modulele şcolare e mană cerească pentru administratorii din industria turismului. Aceștia au lansat oferte speciale pentru ultima săptămână din octombrie şi mulţi nu mai au locuri libere. Cele mai căutate sunt pensiunile de la munte, dar pregătiți de vacanța de toamnă sunt și administratorii unităților de cazare de pe litoral sau din Delta Dunării.
Țepe pe internet cu anvelope de iarnă. Cum vă puteți feri de ofertele-capcană
Cumpărăturile în exces pot ascunde o boală: FOMO sau teama de a nu rata ceva important, precum Black Friday
Prețurile pentru vacanța de 1 Mai și Paște au crescut cu 15%
Țările africane pe care le va vizita Iohannis sunt cunoscute pentru turism. Importuri de 60 de euro din Capul Verde
Românii care merg în vacanță în străinătate să plătească o taxă (propunere)
Cabanele de munte din Elveția o iau la vale
Insula mică din Grecia care a devenit un magnet pentru turiști
Cadou uriaș pentru regele Charles, în Valea Zălanului
Un nepalez a urcat pe Everest pentru a 28-a oară
Elevii vor avea prima vacanță începând cu data de 22 octombrie și vor avea liber până pe 30 octombrie. Spre deosebire de anii trecuți, vor avea vacanță toți elevii în această perioadă. Înainte, intrau într-o vacanță de o săptămână doar copiii de grădiniță și elevii de clasele primare. Tocmai de aceea, industria turismului vrea să profite de ocazie și să-și redreseze veniturile.
Marea este atractivă şi toamna. În speranţa că vor reuşi să atragă turişti în această perioadă, administratorii de hoteluri de pe litoral au pregătit oferte pentru ultima săptămână din octombrie, atunci când toți copiii vor fi în vacanță.
„Îi aşteptăm atât pe cei mari, cât şi pe cei mici, cu tarife pornind de la 220 de lei pe noapte, iar a doua noapte cu un discount de 50%, iar la restaurant le oferim turiştilor un discount de 10% pentru consumaţie”, spune Elena Drăghici, managerul unui hotel din Mamaia.
În centrul atenției sunt copiii. Pentru ei administratorii de hoteluri și pensiuni au lansat programe speciale.
„Copiii au gratuitate la cazare şi la mese, conform planului achiziţionat de părinţi, bineînţeles, dar şi accesul la spa este inclus, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi”, spune Mihaela Clima, șef recepție la un hotel din Eforie Nord.
Vacanţa de toamnă îi poate purta pe copii alături de părinţii lor şi în Delta Dunării, unde o noapte de cazare costă de la 170 de lei pentru o noapte în sus.
Cele mai solicitate sunt însă locaţiile din zona montană. În Buzău, spre exemplu, multe pensiuni sunt deja rezervate în proporţie de sută la sută.
„E binevenită această vacanță intersemestrială, pentru că ne dă posibilitatea să venim cumva la zi cu cheltuielile pe care le-am avut în perioada asta. Avem rezervări și în cursul săptămânii, pentru că în general rezervările se fac pentru weekend, totul raportându-se la perioada liberă a copiilor”, explică Ionuț Ionașcu, administratorul unei pensiuni din Pârscov, județul Buzău.
În comuna Pârscov, situată în Subcarpații de Curbură, la mare căutare este un ansamblu de 6 cabane din lemn, construite sub forma literei A, ce pot găzdui până la 12 adulți și 12 copii.
„În curte avem ciubăr, avem piscină, dar majoritatea optează să viziteze tot ce ține de geoparcul Ținutul Buzăului și aici enumerăm vulcanii noroioși, trovanții, mănăstirea Ciolanul, focurile vii”, spune Ionuț Ionașcu.
De la 1 octombrie, în timpul săptămânii, o cabană poate fi închiriată cu 400 de lei pe noapte, iar în weekend, cu 500 de lei. Cine vrea și toate mesele incluse, mai plătește câte 150 de lei pe zi de persoană.
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News