Live

Studiu. Cei mai mulți români merg o singură dată în vacanță în acest an, pentru o perioadă mai scurtă de 7 zile

Data publicării:
Foto: Profimedia

Anul acesta, arată un studiu, mulți români vor merge doar o singură dată în vacanță, cel mai probabil pentru o perioadă mai mică de 7 zile.

Conform rezultatelor studiului realizat de Reveal Marketing Research, 54% dintre turiştii români şi-au planificat o singură vacanţă pentru vara aceasta, în timp ce 30% intenţionează să aibă două, iar 15% au planificat trei sau mai multe.

Referitor la durata vacanţei principale din acest an, cei mai mulţi dintre români menţionează o perioadă sub 7 zile (44%) sau un interval de 7-10 zile (36%).

Unde merg românii în vacanță

"În rândul reprezentanţilor Generaţiei Z, cu vârste cuprinse între 18-24 ani se observă tendinţa mai pronunţată de a planifica vacanţe mai scurte de 7 zile (52%). În contrast, cei cu vârste între 35-44 de ani se diferenţiază ca fiind cei care îşi planifică vacanţe mai lungi, 19% menţionând o durată de 11-14 zile (vs. 15% total eşantion), iar 12% vacanţe de peste 14 zile (vs. 6% total eşantion).", susţin autorii studiului.

În ceea ce priveşte preferinţele de cazare, 43% dintre turiştii români au făcut o rezervare la un hotel, 31% au ales o pensiune, iar 15% au optat pentru apartament sau Airbnb. În funcţie de vârstă, persoanele mature peste 55 ani preferă în special hotelurile (54%), iar cei între 45-55 ani pensiunile (38%).

Conform aceluiaşi studiu, 56% dintre turiştii români şi-au planificat vacanţa de vară anul acesta în perioada de vârf a sezonului (Iulie-August), procent semnificativ mai mic comparativ cu vara anului trecut (65%). Astfel, 22% au ales perioada mai-iunie, iar 21% au ales să îşi planifice vacanţa în septembrie sau mai târziu.

Conform comentariilor realizatorilor studiului, "Anul acesta, observăm o creştere semnificativă a tendinţei de a planifica vacanţele în extrasezon şi o sensibilitate sporită la condiţiile meteorologice extreme, cum ar fi codul roşu de caniculă pe care ţara noastră îl traversează în acest an."

 

Editor : S.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Luna ar putea fi mai veche cu până la 180 de milioane de ani decât estimările anterioare

Topirea gheții din Antarctica duce la creșterea furtunilor în regiunile oceanice sudice, cu efecte posibile asupra climatului global

Românii din Cernăuți cer ajutorul Executivului de la București, pe fondul modificărilor din sistemul de învăţământ ucrainean

Măsuri obligatorii pentru a călători în siguranță. Ce nu trebuie să îi lipsească niciun călător în caz de urgență

Partenerii noștri