Live

Cum au arătat în 2020 cele mai aglomerate locuri turistice din lume. În trecut căutau soluții pentru limitarea numărului de vizitatori

Data actualizării: Data publicării:
Turiști în Veneția. FOTO Getty Images

Anul 2019 a fost foarte activ din punct de vedere turistic, pentru că destinațiile din întreaga lume, de la Machu Picchu și până la canalele Veneției, au fost arhipline de vizitatori.

În unele cazuri, pentru că mulțimile ar fi pus în pericol obiectivele respective, autoritățile au început să gândească măsuri pentru limitarea numărului de turiști. Pe fondul acestor planificării, nimeni nu a putut să prezică ce avea să se întâmple un an mai târziu, din cauza pandemiei: turismul a fost poate cea mai afectată ramură a economiei de această criză mondială.

Interdicțiile de călătorie, carantinele și blocajele la nivel național au forțat majoritatea călătorilor să rămână acasă, iar destinațiile care anterior se luptau cu prea mulți turiști au fost pustii, relatează CNN.

Iată cum au arătat în 2020 unele dintre cele mai populare locuri turistice din lume.

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik, Croația FOTO: Profimedia Images

Acest oraș vechi, asemănător unei fortărețe, a devenit o atracție extrem de populară după ce aici s-au filmat episoade din „Game of Thrones”. În anii recenți, primarul Mato Franković și alți oficiali au decis să ia măsuri, pentru că orașul era pur și simplu luat cu asalt de turiști.

În 2019 a fost limitat accesul navelor de croazieră din vechiul port, iar 80% din magazinele de suveniruri au fost închise. În același timp, s-a propus suspendarea autorizării noilor restaurante cu terase. Efectele ar fi trebuit să fie urmărite în 2020, dar în martie pandemia a lovit Europa, iar Croația și-a închis granițele.

În vară, când au fost relaxate restricțiile, în oraș au început să apară câțiva turiști, cei mai mulți dintre ei croați. Ivan Vukovic, ghid turistic local, a spus că orașul a fost anul acesta la fel de pustiu ca la începutul anilor `90, când era în plină desfășurare războiul iugoslav.

Barcelona, Spania

Barcelona, Spania FOTO: Profimedia Images

Orașul catalan Barcelona a fost un punct de atracție turistică foarte popular după 1992, atunci când aici au avut loc jocurile olimpice de vară. Numărul turiștilor a fost în creștere constant, iar o parte importantă a PIB-ului local a fost generat de această industrie.

Dar în ultimii ani, administrația orașului și localnicii au spus că excesul turistic îi epuizează și au început să reevalueze „dependență” de afacerile turistice. Apoi a venit pandemia, iar orașul a rămas pustiu. În vară, Spania a avut o perioadă în care și-a deschis granițele pentru vizitatori externi, însă, în septembrie, s-a estimat că turismul internațional a scăzut cu 77% în Barcelona.

Machu Picchu, Peru

Machu Picchu, Peru FOTO: Profimedia Images

Faimoasa cetate incașă din Machu Picchu a fost una din atracțiile cele mai populare mulți ani. Pentru a evita supraaglomerarea și a proteja situl, în ianuarie 2019 autoritățile au decis să permită accesul doar pentru 5.000 de turiști pe zi.

Țara sud-americană a intrat într-un blocaj strict pe 15 martie, iar Machu Picchu a fost închis. În tot acest interval a fost permis accesul doar pentru un turist venit din Japonia, care a așteptat timp de 7 luni să viziteze obiectivul.

Veneția, Italia

Veneția, Italia FOTO: Profimedia Images

Veneția este destinația cel mai des asociată cu „supraturismul”. În ultimul deceniu, numărul de vizitatori a crescut atât de mult încât localnicii s-au revoltat.

În anii recenți au fost introduse diverse reglementări menite să reducă numărul de vizitatori, iar în 2020 urma să intre în vigoare și un sistem de taxare, însă măsura a fost amânată.

Veneția a intrat în blocaj în primăvară, iar orașul a fost gol. Localnicii s-au arătat încântați de acest lucru, însă mulți dintre ei au plătit un preț prea mare, pentru că au rămas fără joburi, în condițiile în care multe afaceri legate de turism s-au închis.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Perioada Sărbătorilor aglomerează aeroporturile. Care sunt drepturile pasagerilor în cazul unui zbor anulat sau care are întârziere

Este ultima săptămână de cursuri pentru elevi. Urmează vacanța de iarnă 2024-2025. De când se întorc elevii la școală

Fondatorul lanțului de modă Mango a murit după ce-a căzut de pe o stâncă. Miliardarul Isak Andic avea 71 de ani

Autorităţile de la Veneţia anunţă că vor dubla taxa de intrare pentru turişti în 2025

Partenerii noștri