Live

Condițiile în care puteți merge cu câinii pe plajă. Amenzile pot ajunge până la 10.000 de lei

Data actualizării: Data publicării:
Condițiile în care puteți merge cu câinii pe plajă. Amenzile pot ajunge până la 10.000 de lei. Foto: Profimedia

Accesul pe plajă al animalelor de companie se va face numai cu respectarea unui set de reguli, iar cei care nu le respectă riscă amenzi de până la 10.000 de lei, potrivit unui proiect de lege adoptat marţi de plenul Camerei Deputaţilor.

S-au înregistrat 284 de voturi pentru, un vot împotrivă şi 11 abţineri, potrivit Agerpres.

Deputata USR Cristina Rizea, iniţiator, a amintit că legislaţia actuală interzice accesul animalelor de companie pe plajă, cu toate acestea mulţi posesori de animale de companie merg pe plajă şi de multe ori deşeurile produse de acestea nu sunt colectate de proprietari.

„În ultimii ani nu s-a dat niciun fel de sancţiune pentru proprietarii de animale care se plimbă cu căţeii pe plajă. Realitatea e că oamenii nici nu ştiu că este interzis. Astfel, se impune modificarea cadrului normativ, în sensul reglementării accesului pe plajă al animalelor, cu respectarea unui set de norme menit să asigure curăţenia mediului înconjurător şi siguranţa tuturor celor aflaţi pe plajă”, a spus deputata.

Potrivit proiectului, accesul persoanelor fizice însoţite de animale de companie pe plajele litoralului Mării Negre este permis oricând în afara sezonului estival. Pe durata sezonului estival, accesul persoanelor fizice însoţite de animale de companie, pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic, este permis numai cu acordul operatorilor de plaje, cu condiţia ca animalele de companie să fie ţinute în zgardă sau ham şi lesă.

Posesorii de animale de companie au obligaţia de a deţine asupra lor pungi pentru strângerea dejecţiilor produse de acestea, de a curăţa zona respectivă şi de a le arunca la gunoi, mai prevede proiectul.

Indiferent de perioada din an, pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic este permis accesul câinilor utilitari aparţinând persoanelor cu dizabilităţi. De asemenea, pe durata sezonului estival, accesul câinilor din dotarea Ministerului Afacerilor Interne şi al câinilor utilitari aparţinând persoanelor cu dizabilităţi, pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic, este permis fără acordul operatorilor de plaje.

Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 1.000 lei nerespectarea de către persoanele fizice a obligaţiei de a ţine animalele de companie în zgardă sau ham şi lesă pe toată perioada prezenţei pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic.

Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 10.000 lei nerespectarea de către persoanele fizice a obligaţiei de a strânge dejecţiile produse de animalele de companie pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic, de a curăţa zona respectivă şi de a le arunca la gunoi.

În funcţie de tipul contravenţiilor, constatarea acestora şi aplicarea sancţiunilor se realizează de către: persoane anume desemnate din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, persoane anume desemnate din cadrul autorităţii publice centrale pentru turism, ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române şi poliţiştii locali.

Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect de lege, care a fost deja adoptat de Senat.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin l-a impresionat pe antrenorul lui Tottenham: ce a spus Ange Postecoglou după 4-0 cu Manchester City

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fenomen spectaculos pe litoral, la început de noiembrie. Mii de meduze au invadat Marea Neagră, spre surprinderea localnicilor

Mister deslușit: Ce sunt de fapt bilele negre „dezgustătoare” care au ivadat plajele din Sydney

O veveriță faimoasă pe Instagram și TikTok a fost confiscată de autoritățile statului New York de la cel care a făcut-o vedetă 

Finlanda confiscă o plajă unde diplomații ruși veneau în concediu

Partenerii noștri