Live

Ce este "skiplagging". Strategia prin care biletele de avion pot fi cumpărate mai ieftin

Data actualizării: Data publicării:
"Companiile aeriene fac prețul biletelor în funcție de piață și de concurență, nu neapărat de distanța zborului. De aceea, o călătorie scurtă este adesea mai scumpă decât una lungă". FOTO: Freepik

"Skiplagging" sau săritul peste escale ar putea fi un truc la îndemână prin care să economisiți bani, atunci când vă planificați o călătorie, mai ales în perioadele în care prețurile biletelor de avion ating niveluri record. Chiar dacă este o metodă riscantă, săritul peste escale a devenit tot mai popular în ultimii ani.

Strategia "skiplagging" presupune achiziționarea unui zbor cu escală, care să aibă avantajul unui cost mai mic decât cel al unui zbor direct, și apoi să nu fie luat zborul de conexiune. 

Să spunem, spre exemplu, că doriți să zburați de la Geneva la Madrid. Un bilet către o altă destinație din Spania, cum ar fi Culleredo, cu o escală în capitala spaniolă, ar putea costa cu 20% mai puțin decât un bilet Geneva-Madrid direct. Nu ați călători mai departe spre Culleredo, ci ați rămâne la Madrid.

Ați putea economisi bani și în cazul călătoriilor pe distanțe mai lungi. Cu un bilet "skiplagged" luat pe ultima sută de metri de la Birmingham către New York ați putea economisi aproximativ 100 de euro.

Nu este ușor să găsiți singuri cele mai avantajoase opțiuni, deși site-urile de comparare a prețurilor precum Kayak sau chiar Google Flights pot ajuta. Însă cea mai bună variantă rămâne chiar  Skiplagged - care a fost înființat în 2013 pentru ca oamenii să caute aceste tarife mult diminuate pentru destinațiile preferate.

Pe pagina de pornire a site-ului scrie că "Zborurile noastre sunt atât de ieftine, încât United (Airlines - n.red.) ne-a dat în judecată, dar am câștigat", ceea ce vă poate oferi un indiciu despre opinia companiilor aeriene cu privire la această practică.

Care sunt dezavantajele?

În ciuda tarifelor mult diminuate, există unele dezavantaje ale săritului peste escale, cum ar fi faptul că nu veți putea lua bagaje la cală.

Bagajele de la cală vor ajunge direct la destinația finală, pentru că transferul acestora în timpul escalei este gestionat de compania aeriană. Unii călători experimentați recomandă să călătoriți cu un rucsac mai mic și nu cu bagaj de cabină, deoarece la check-in s-ar putea să vi se solicite să vă transferați bagajul la cală, dacă zborul este plin și se constată că nu mai este suficient loc în compartimentele din cabină.

Totodată, trebuie să vă asumați că s-ar putea ca, în situația unui zbor dus-întors, compania aeriană v-ar putea anula zborul de retur, dacă sesizează că este ceva în neregulă.

"Călătorii care se decid să sară peste escală ar trebui să rezerve întotdeauna bilete doar dus, astfel încât călătoria de întoarcere să nu fie compromisă în cazul în care compania aeriană le anulează biletul", avertizează Edward Russell, jurnalist specializat în transport aerian.

Există, de asemenea, posibilitatea ca orașul de legătură în care vreți să ajungeți să se schimbe din cauza condițiilor meteo nefavorabile sau a altor incidente ce pot apărea intempestiv.

De ce urăsc companiile strategia "skiplagging"?

"Companiile aeriene fac prețul biletelor în funcție de piață și de concurență, nu neapărat de distanța zborului. De aceea, o călătorie scurtă este adesea mai scumpă decât una lungă", explică Russell.

Spre exemplu, pentru ruta Tampa, Florida - Charlotte, Carolina de Nord, din SUA. Deși Tampa este, de obicei, o destinație accesibilă de zbor, pe această rută domină compania American Airlines, transmite euronews.

"Așa că American Airlines poate cere oricât de mult dorește pentru zborurile între Tampa și Charlotte. Dar dacă un călător zboară între, să zicem, Tampa și New York, are o mulțime de opțiuni mai accesibile, care includ o escală în Charlotte", mai arată acesta.

"Pe scurt, concurența de pe piață dictează tarifele aeriene mai mult decât distanța sau orice alt factor", conchide Russell.

Un loc liber este, de asemenea, unul care ar fi putut fi vândut unui alt pasager plătitor. Companiile aeriene susțin că acest lucru înseamnă că pierd bani atunci când pasagerii nu își continuă drumul până la destinația finală.

Practic, toate companiile aeriene interzic în mod explicit skiplagging-ul, indiferent de terminologia în care îmbracă metoda, cu diferite grade de consecințe dacă ești prins.

Acest lucru ar putea însemna orice, de la anularea beneficiilor de loialitate, cum ar fi punctele acumulate prin intermediul zborurilor, până la interdicția de a mai călători cu o anumită companie sau chiar chemări în judecată.

În luna iulie a acestui an, un adolescent din SUA a încercat să folosească acest truc pentru a călători din Gainesville, Florida, la New York, cu o escală în Charlotte, Carolina de Nord - destinația sa reală. Însă American Airlines a descoperit ce voia să facă și a fost tras deoparte de un agent de la poartă.

În cele din urmă, după ce adolescentul a recunoscut că nu avea nicio intenție de a călători la New York, un reprezentant al companiei aeriene i-a anulat biletul.

Presa susține că zborul a fost achiziționat cu ajutorul site-ului Skiplagged.

Tatăl adolescentului a declarat că au folosit "aproape exclusiv acest site pentru a rezerva călătorii în ultimii ani".

Este skiplagging-ul legal?

În condițiile în care companiile aeriene sunt atât de vehemente împotriva acestei practici, poate vă întrebați dacă este legală. Răspunsul este, în linii mari, da, dar asta nu înseamnă că este lipsit de consecințe.

"Practica, deși descurajată de companiile aeriene și interzisă în contractul de transport, este rareori împotriva legii", explică Russell.

Totuși, trebuie să vă asigurați că în situația în care este necesar, trebuie să aveți viză și că îndepliniți criteriile de intrare în țara pe care intenționați să o vizitați.

Au existat cazuri în care companiile aeriene au dat în judecată pasagerii, dar Russell spune că acestea sunt rare.

În 2019, Lufthansa a încercat să dea în judecată un pasager pentru că a sărit peste escală. Compania cerea despăgubiri de 2.000 de euro.

Cerera fost respinsă de o instanță de nivel inferior, Lufthansa a făcut apel și, în cele din urmă, a renunțat la proces.

"Călătorii ar trebui să se îngrijoreze mai mult că ar putea primi interdicție de zbor cu o anumită companie aeriană - lucru pe care companiile aeriene chiar îl pot face - decât că vor ajunge să răspundă în fața justiției", adaugă Russell.

Editor : Andreea Smerea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

A urcat în ring imediat după ”lupta secolului”, a arestat microfonul și i-a spus în față lui Usyk: ”Pentru jaful de data trecută” VIDEO

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zile libere în ianuarie 2025 pentru angajații din România. Calendarul sărbătorilor legale în prima lună a anului următor

Iubire pe linia frontului. Femeile ucrainene care merg în zone periculoase pentru a se întâlni cu cei dragi

Măsuri obligatorii pentru a călători în siguranță. Ce nu trebuie să îi lipsească niciun călător în caz de urgență

City break-ul, înlocuit cu vacanța de o zi. Care sunt destinațiile la modă printre români pentru „day trip-uri”

Partenerii noștri