Live

Cât costă cazarea la Vama Veche

Data publicării:

Mii de turiști au ajuns și în acest weekend prelungit la Vama Veche, unul dintre cele mai căutate locuri de pe litoral. Micul sat pescăresc atrage oameni de tot felul, de la îndrăgostiți de Vamă, la familiști, iar cele mai succes sunt cazările în care găsesc spiritul vamaiot pe care mulți îl credeau pierdut.

Turiştii care au ajuns în Vama Veche au făcut prima oprire pe plajă şi au profitat pentru câteva ore de soarele strălucitor. Alexandra a venit la mare din Bacău, împreună cu prietenii. „Începem cu doi cozonaci și continuăm cu dans, petrecere, o să fim o gașcă mai mare și sperăm să dansăm până dimineață”, spune ea.

Nu degeaba vorbim despre o vacanță de 1 iunie, pentru că în Vama Veche am găsit surprinzător de mulți familiști.

„Am zis să venim pentru primă oară în Vamă. Să se obisnuiasca cu gălăgia, cu atmosfera”, spune un tânăr cu un bebeluș în brațe.

„Pare frumos, cu mult vânt”, confirmă un al doilea tătic.

Plajele din Vama Veche sunt și ele amenajate așa cum se întâmplă, de exemplu, în Mamaia, doar că aici este o diferență: muzica nu răsună zgomotos din boxe, iar oamenii se bucură doar de sunetul valurilor.

Tarifele la cazare oscilează între 80 de lei pe noapte în camping și 400 de lei la pensiunile de lux. Chiar dacă mulți spun că Vama Veche se schimbă an de an, sunt locuri în care spiritul este neatins.

În vilele turistice o noapte de cazare este în jur de 150 de lei.

„Au sunat, au rezervat, vor să vină în concedii, mi-au plătit avansul încă din perioada în care eram în șantier”, spune Ilinca Teodoriu, proprietar.

Ilinca Teodoriu este un promotor al Vămii, iar după 15 ani de jurnalism s-a retras în locul pe care îl iubește cel mai mult. Vila pe care a amenajat-o alături de prieteni este deja plină.

„A fost un vis, cred din perioada în care încă eram angajată și, cumva, când stăteam eu aici, pe plajă în Vama Veche, mă gândeam "mamă ce tare ar fi să îmi fac eu o pensiune și să vină toți prietenii la mine" – mărturisește fosta jurnalistă.

„E fix locul ăla în care zici: bă, aici e Vama, asta e ce trebuie. E cozy, e cam pe sufletul omului”, comentează un turist.

Agenții de turism au anunțat un grad de ocupate de aproximativ 80% pentru Vama Veche în aceste zile.


Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Locuinţa din Vama Veche a Danei Marijuana a fost prădată de hoți. Un suspect a fost reținut

Dana Marijuana cere să iasă din arest. Curtea de Apel Constanța decide astăzi dacă va fi eliberată

Imagini dramatice din Vama Veche cu dezastrul lăsat în urmă de furtunile puternice din ultimele zile

Explicația potopului de pe litoral. Roxana Bojariu, climatolog: „Ciclonul a fost alimentat de o suprafață foarte caldă a mării”

Partenerii noștri