Regizorul Nicolas Bedos, condamnat la un an de închisoare pentru agresiuni sexuale. „Nu-mi amintesc nimic, am un black-out"
Actorul şi regizorul francez Nicolas Bedos, în vârstă de 45 de ani, a fost condamnat marţi, 22 octombrie, la Paris pentru agresiuni sexuale comise asupra a două femei în anul 2023, informează AFP, preluat de Agerpres.
Actorul şi regizorul francez Nicolas Bedos, în vârstă de 45 de ani, personalitate a cercurilor mondene din Paris şi fiu al umoristului Guy Bedos, a fost condamnat marţi, 22 octombrie, la Paris, la un an de închisoare, din care şase luni cu suspendare, tribunalul stabilind ca partea cu executare din sentință să fie efectuată la domiciliu, sub supraveghere electronică.
În timpul audierilor, Nicolas Bedos s-a apărat spunând că nu este „un agresor sexual", dar a recunoscut că are probleme cu alcoolul şi „o amabilitate excesivă" atunci când este în stare de ebrietate.
"Nu-mi amintesc nimic, am un black-out", a declarat acuzatul în mai multe rânduri, negând totodată cu fermitate că ar fi avut comportamente deplasate.
Tribunalul a decis că regizorul francez are obligația de a urma şedinţe de consiliere împotriva dependenţelor şi şedinţe psihologice, interdicţia de a intra în contact cu cele două victime, fiind înscris în registrul francez al autorilor de infracţiuni sexuale sau violente.
El a fost găsit vinovat pentru fapte care s-au produs în 2023: o reclamantă l-a acuzat pe regizor că s-a îndreptat spre ea, cu capul plecat, înainte de a o atinge cu mâna dreaptă în zonele intime, pe deasupra jeanşilor, în noaptea de 1 spre 2 iunie 2023.
În timpul audierilor, reclamanta, foarte emoţionată, a povestit incidentul. „Am văzut cine era acest om, ochii lui m-au speriat", a povestit ea.
O altă reclamantă, chelneriţă într-un bar parizian, a dezvăluit că Nicolas Bedos, în stare de ebrietate, a prins-o de talie şi a sărutat-o pe gât în noaptea de 11 spre 12 mai 2023.
În urma audierilor, avocata lui Nicolas Bedos, Julia Minkowski a făcut comentarii prin care a transmis că „trăim într-o societate în care pentru un sărut pe gât sau pentru o mână pusă peste jeanşii cuiva în mijlocul unui club de noapte ajungi condamnat să porţi o brăţară electronică pentru o durată de şase luni”.
"Vom face imediat apel la această sentinţă nedreaptă, asupra căreia îi invit pe toţi să reflecteze", a adăugat ea.
În schimb, Nicolas Bedos, care nu a fost prezent în sala de judecată în momentul pronunţării sentinţei, a fost achitat „în baza prezumţiei de nevinovăţie" de Tribunalul Corecţional din Paris pentru acte de hărţuire sexuală ce ar fi fost comise în anul 2018.
Nicolas Bedos, un artist şi umorist francez cu poziţii incorecte din punct de vedere politic, uneori conflictuale, a regizat până în prezent patru lungmetraje, dintre care trei au fost proiectate la Festivalul de la Cannes.
"La Belle Epoque" (2019), cel mai remarcat lungmetraj al său, a atras 1,2 milioane de spectatori în cinematografele din Franţa
Editor : Ș.A.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News