Live

Moment emoționant la Cannes. Alain Delon: Nu am mai plâns de mult așa. E dificil să pleci

Data actualizării: Data publicării:

Alain Delon s-a emoţionat până la lacrimi pe scena festivalului de la Cannes, unde a primit Palme d'Or pentru întreaga sa carieră. În ciuda numeroaselor controverse legate de viaţa sa privată şi de opiniile sale, actorul a fost întâmpinat cu ropote de aplauze încă de când a ajuns pe covorul roşu.

Alain Delon a primit premierul Palme d'Or din mâna fiicei lui, Anuşca. Ea a spus că lumea filmului este norocoasă. Iar legendarul actor francez a mulţumit în primul rând publicului, fără de care nu putea face tot ce a făcut.

Nu am mai plâns de mult aşa”, a spus Delon înainte de a primi trofeul din mâinile fiicei lui.

Când am început acest job, mi s-a spus că e greu ceea ce nu era, anume să faci ceea ce îţi place. Ceea ce este greu este să rezişti. Iar eu am rezistat. Am rezistat 62 de ani. Am făcut ceea ce am ales şi am lucrat cu cei mai mari şi cei mai buni. Aparent, sunt o vedetă. Dar dacă sunt o vedetă - de aceea vreau să vă mulţumesc - datorez asta publicului şi nimănui altcuiva”, spune Alain Delon, actor.

În aplauzele întregii săli, unde s-a aflat şi ministrul francez al Culturii, Franck Riester, precum şi preşedintele festivalului, Pierre Lescure, monstrul sacru al cinematografiei franceze a spus: „Este un omagiu postum, dar pentru mine viu”.

„Este dificil să pleci. Pentru că şi eu voi pleca, dar nu voi pleca fără să vă mulţumesc”, a spus el.

Delon a revenit la microfon şi a adăugat, în lacrimi: „Înainte de a pleca, trebuie să vă spun că mă gândesc la Mireille şi la Romy”. Mireille Darc, care a murit în 2017, iar Romy Schneider, în 1982, au fost cele două femei care i-au marcat cel mai mult viaţa.

Directorul festivalului de la Cannes l-a lăudat pe Alain Delon pentru impactul avut asupra lumii filmului, cu bune şi cu rele. A fost o aluzie la cei care au spus că actorul de 83 de ani nu trebuie premiat, deoarece nu are pic de respect pentru corectitudinea politică.

Cu toţii ştim că intoleranţa s-a întors. Este ascunsă în spatele unei măşti, o doctrină despre care trebuie să credem că ne va proteja de riscul de a supăra oameni, de riscul de a greşi, dacă toţi gândim acelaşi lucru. Alain Delon nu se teme să supere pe cineva, nu se teme să greşească, nu gândeşte ca alţii şi nici nu se teme să fie singur”, spune Thierry Fremaux, directorul festivalului de la Cannes.

Alain Delon şi-a început cariera de actor în 1957, după ce a terminat armata. Atrăgător şi carismatic, a devenit apropape instantaneu o legendă a filmului francez. Aspectul fizic şi ochii albaştri l-au făcut un idol al femeilor. În cele şase decenii de carieră, Alain Delon a jucat în peste 100 de filme.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Testamentul lui Alain Delon le-a fost trimis copiilor acestuia. O biografie a actorului a fost publicată în Franța

Alain Delon a fost înmormântat ”ca un mare naș din Sicilia”, spune o participantă la ceremonie. Telefoanele mobile au fost luate

Alain Delon, înmormântare departe de lumina reflectoarelor

Alain Delon va fi înmormântat acasă, la moșia sa din Douchy. Funeraliile au loc sâmbătă, în cea mai strictă intimitate

Partenerii noștri