Live

Michael Douglas, acuzat de hărţuire sexuală: „Este foarte dureros”

Data publicării:

Michael Douglas este acuzat de hărţuire sexuală într-un articol care urmează să fie publicat, iar actorul american spune că a simţit nevoia să vorbească despre presupusul incident care a avut loc în urmă cu 30 de ani, numindu-l „un coşmar”, înainte ca acesta să apară în presă, scrie News.ro.

Foto: Gulliver/Getty Images

Starul de la Hollywood a spus că o fostă angajată l-a acuzat că a hărţuit-o sexual în urmă cu 30 de ani.

„Este o minciună, o fabricaţie, nu conţine niciun fir de adevăr”, a declarat el pentru Deadline.

Douglas a precizat că a fost contactat de avocatul său în luna decembrie, care i-a spus că în presă urmează să apară un articol legat de acuzaţiile pe care i le aduce femeia.

În plus, el ar fi pus-o pe o listă neagră, astfel încât ea să nu se poată angaja în altă parte, ar fi folosit un „limbaj colorat” de faţă cu ea şi i-a vorbit „grosolan” în conversaţii private cu prietenii lui.

„Este foarte dureros”, a mai spus Douglas, descriind situaţia drept „un coşmar”. „Mă mândresc cu reputaţia mea în industrie, să nu mai menţionez lunga istorie a tatălui meu şi restul. Nu am secrete. Sunt uluit de faptul că, după 32 de ani, apare chestia asta”.

Femeia este scriitoare, însă identitatea ei nu a fost dezvăluită. „Am lucrat cu femei toată viaţa. Nu a fost nicio problemă”.

El a menţionat şi faptul că, împotriva lui, nu există nicio dovadă: „Nu-mi pot imagina decât că asta a apărut acum pentru a răni pe cineva sau pentru ca cineva să beneficieze de vreun contract de la o editură, pentru a scrie ceva despre mine”.

„Susţin mişcarea #Metoo cu toată inima. Am susţinut mereu femeile. Acesta este un tip de pas care poate cauza mişcării”, a avertizat el. „Să fii acuzat, fără a avea şansa de a te apăra la tribunal, să nu ai informaţia în faţa ta, să fi capabil să argumentezi sau să te aperi. Nu existănicio şansă să văd o dovadă din partea acuzatoarei. Mă îngrijorează”.

Michael Douglas spune că are sprijinul familiei lui şi al studiourilor cu care lucrează în prezent, însă a recunoscut că a fost „temător” în această privinţă.

Michael Douglas, născut pe 25 decembrie 1944, este fiul celebrului actor Kirk Douglas şi s-a remarcat mai întâi în televiziune, graţie rolului pe care l-a interpretat în serialul poliţist „Străzile din San Francisco”. A câştigat un premiu Oscar în 1976, în calitate de producător al filmului „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, şi un alt premiu Oscar, în 1988, pentru rolul principal pe care l-a interpretat în filmul „Wall Street”. A jucat în peste 55 de filme, lungmetraje artistice şi de televiziune, între care „Atracţie fatală” (1987), de Adrian Lyne, „Wall Street” (1987), de Oliver Stone, „Instinct primar” (1992), de Paul Verhoeven, „Wonder boys” (2000), de Curtis Hanson, şi „It runs in the family” (2003), de Fred Schepisi, unde joacă alături de tatăl şi mama lui şi de unul dintre fii, Cameron. Este căsătorit cu actriţa Catherine Zeta-Jones, cu care are doi copii, iar din prima căsnicie, cu Diandra Douglas, mai are un copil.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Povestea de film a lui Brendan Fraser, premiat cu Oscar pentru "The Whale" după incidentul care l-a făcut să dispară timp de 10 ani

Guvernatorul New York-ului, după o nouă acuzație de hărțuire sexuală: „Cred că la muncă mă joc şi fac glume care mi se par amuzante”

Legea care interzice hărțuirea la locul de muncă a trecut de Parlament. Amenzi de până la 200.000 de lei pentru instigare la hărțuire

Scriitoarea care îl acuză pe Michael Douglas de hărţuire sexuală dă detalii

Partenerii noștri