Live

Mesaje de solidaritate cu Britney Spears după mărturia ei în procesul prin care vrea să aibă controlul averii. Ce i-a promis Cher

Data publicării:
Fanii lui Britney Spears au manifestat sub hashtagul #FreeBritney la Los Angeles, în ziua în care artista urma să depună mărturie în cadrul procesului prin care cere ridicarea tutelei judiciare care i-a fost încredințată tatălui său în 2008 Foto: Profimedia

Starul muzicii pop Britney Spears a cerut miercuri justiției să o scoată de sub tutela judiciară sub care a trăit în ultimii 13 ani, considerând-o „abuzivă”. Mărturia ei, foarte emoțională și care a stârnit un imens interes mediatic, a provocat imediat reacții de solidaritate pe rețele sociale, inclusiv din partea unor colegi artiști. Cher, de pildă, a promis că va contacta însăși administrația americană pentru a-i susține cauza vedetei considerate la debut un copil-minune al muzicii pop.

Într-o declarație în care a dat detalii răscolitoare, Britney Spears și-a cerut „viața înapoi”. Artista a vorbit public pentru prima dată despre situația în care se află.

Tatăl artistei a primit tutela în 2008, după ce aceasta a fost internată în spital cu probleme psihiatrice. Decizia i-a dat lui Jamie Spears control asupra averii, carierei, îngrijirilor medicale și a altor aspecte ale vieții personale ale fiicei lui.

Cântăreața, astăzi în vârstă de 39 de ani, a spus că tatăl ei îi controlează viața în totalitate. „Sunt traumatizată. Nu pot să dorm, sunt deprimată și furioasă și plâng în fiecare zi”, i-a spus Britney judecătoarei în declarația de 20 de minute acordată prin telefon.

Obligată să ia tratament cu litiu și să-și pună sterilet

Britney Spears a povestit că în tot acest timp i s-a interzis să-și vadă prietenii, a fost forțată să susțină concerte, să ia medicamente și nu a avut dreptul să decidă nici dacă să mai aibă încă un copil.

Astfel, artista a povestit că familia ei a obligat-o să susţină un concert în Las Vegas deşi avea febră foarte mare, a plasat-o sub tratament cu litiu, care a făcut-o să se simtă „ca în stare de ebrietate”, şi a insistat ca ea să folosească dispozitive intrauterine pentru prevenirea sarcinilor.

Tutela judiciară - cunoscută şi sub numele de tutelă legală - are menirea de a le proteja pe persoanele care nu pot să aibă grijă singure de ele însele, precum vârstnicii, infirmii şi oamenii cu tulburări mintale. Audierea de miercuri de la tribunalul Stanley Mosk din centrul oraşului Los Angeles, în fața căreia s-au adunat și au manifestat fanii artistei, are ca scop o eventuală decizie de ridicare a tutelei. 

„Nu ştiam că pot să depun o petiţie pentru ca tutela judiciară să se încheie”, a mărturisit Britney Spears în timpul mărturiei sale de miercuri. „Sincer, nu am ştiut asta. Am făcut mai mult decât trebuia. Nu le datorez nimic acestor oameni. Am oferit un acoperiş, haine şi hrană unor oameni în tot acest timp. Este demoralizant procesul prin care am trecut”, a spus vedeta pop.

Britney Spears, în concert la Miami, în 2011 Foto: Profimedia

Solidaritate cu Britney Spears

Mai mulţi artişti au publicat mesaje pe Twitter în semn de solidaritate cu Britney Spears, iar printre ei s-au aflat Cher, Mariah Carey, Halsey, Tinashe, Liz Phair şi Brandy, relatează Agerpres.

Cher a dezvăluit că îi va contacta telefonic pe reprezentaţii administraţiei americane pentru a le vorbi despre procesul cântăreţei Britney Spears: „Voi încerca să le telefonez. S-ar putea să nu ajung până la ei, dar voi încerca”.

Liz Phair a deplâns situaţia în care se află Britney Spears: „Cel mai vechi truc din manualul patriarhatului: Să declari o femeie nebună şi să obţii controlul asupra activelor şi proprietăţilor ei”.

Halsey a spus că speră „din toată inima ca Britney să fie eliberată din acest sistem abuziv” şi a criticat „pe oricine care crede că are autoritatea, ca instituţie sau ca individ, să controleze sănătatea reproductivă a unei persoane”.

 

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Îngerii” Victoria's Secret, din nou pe scenă după 6 ani. Imagini cu Adriana Lima, Kate Moss și invitata-specială Cher

Britney Spears şi tatăl său au îngropat securea războiului, după ani de zile de scandaluri

Britney Spears neagă lansarea unui nou album: „Nu mă voi întoarce niciodată în industria muzicală”

Cher a cerut tutela fiului ei de 47 de ani pentru că este „incapabil” să își gestioneze banii

Partenerii noștri