Live

Ed Sheeran a câștigat 28 de milioane de lire sterline

Data publicării:
FOTO: Shutterstock

Averea lui Ed Sheeran a crescut cu 28 de milioane sterline într-un an, mai mult decât a oricărui alt muzician britanic, relatează joi Press Association. Cantautorul în vârstă de 27 de ani are o avere totală netă de 80 de milioane de lire sterline, potrivit The Sunday Times Rich List.

Deşi pe locul al 35-lea în clasamentul general al celor mai bogaţi muzicieni britanici, interpretul melodiei "Shape of You" este al doilea în topul celor mai bogaţi tineri muzicieni, potrivit Agerpres.

Sir Paul McCartney este cel mai bogat muzician din istoria Rich List, potrivit Press Association.

Fostul membru al trupei Beatles şi soţia lui, Nancy Shevell, au împreună o avere de 820 de milioane de lire sterline, ceea ce îi plasează în vârful listei.

Creşterea cu 40 de milioane de lire sterline a averii sale din ultimul an se datorează în mod egal veniturilor din drepturile de autor pentru cântecele Beatles şi câştigului financiar dintr-un turneu cu 37 de concerte.

Compozitorul Andrew Lloyd-Webber este al doilea cel mai bogat muzician din Marea Britanie, cu o avere de 740 de milioane de lire sterline, urmat de trupa U2, care a obţinut în ultimul an câştiguri de 21 de milioane de lire sterline, până la un total de 569 de milioane.

Sir Elton John, care a anunţat recent un turneu de trei ani, este pe locul al patrulea cu 300 de milioane de lire sterline.

El este singurul muzician, alături de Sir Paul McCartney, care a apărut în prima Sunday Times Rich List în 1989. The Rolling Stones şi-au sporit împreună averea într-un an cu 40 de milioane de lire sterline, iar Robbie Williams a obţinut un câştig din turnee care i-a permis să-şi sporească averea cu 15 milioane de lire sterline, până la un total de 165 de milioane de lire sterline.

Topul 2018 al primilor zece cei mai bogaţi muzicieni britanici este următorul:

1. Sir Paul McCartney şi Nancy Shevell: 820 milioane de lire sterline

2. Andrew Lloyd-Webber: 740 milioane de lire sterline

3. U2: 569 milioane de lire sterline.

4. Sir Elton John: 300 milioane de lire sterline

5. Sir Mick Jagger: 260 milioane de lire sterline

6. Keith Richards: 245 milioane de lire sterline

7. Olivia şi Dhani Harrison: 230 de milioane de lire sterline

8. Ringo Starr: 220 de milioane de lire sterline

9. Michael Flatley: 202 milioane de lire sterline

10. Sting: 190 milioane de lire sterline.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ed Sheeran câștigă procesul în care a fost acuzat că a plagiat piesa „Let's Get it On” a lui Marvin Gaye

Ed Sheeran și „Thor”, cuceriți de bucătăria românească. Un fel de mâncare le-a plăcut atât de mult, încât au cerut porție dublă

Ed Sheeran a câștigat procesul în care a fost acuzat că l-a plagiat pe Marvin Gaye

Ed Sheeran le-a cântat la chitară juraților în timpul procesului în care este acuzat că l-a plagiat pe Marvin Gaye

Partenerii noștri