Live

Patronii de la mare încep deja să strângă tot, cu buzunarele goale. "În 15 ani, niciodată nu m-am simțit atât de bine că închid"

Data publicării:
FOTO: Captura Digi24

Şezlonguri strânse și terase închise la malul mării – aceasta este imaginea pe care o găsesc turiştii care ajung zilele acestea pe litoral. În Mamaia, de exemplu, tot mai mulţi patroni au ales să-şi facă bagajele de plecare, chiar și cu buzunarele mai mult goale. 

Paul Marin, administrator de plajă: „Bine că suntem sănătoși, am ieșit sănătoși din acest sezon estival. Am început să strângem, am lăsat undeva la 10% din capacitate, vorbim de șezlongurile de plajă, terasă am închis-o, suntem pe picior de plecare

Reporter: Este repede, este târziu?

Paul Marin: E normal în perioada asta să strângem. Sezonul estival, în general, îl închid turiștii. Dacă nu mai ai turiști, l-ai închis”.

Nu doar lipsa turiştilor stă la baza deciziei, spun administratorii de plaje, ci şi cea a angajaţilor sezonieri.

Răzvan Iulian, administrator de plajă: „Uşor, uşor ne pleacă şi personalul, ne axam mai mult pe studenți, pe elevi și se apropie şcoala”.

Patronii de la malul mării se plâng că imediat după 15 august numărul turiştilor a scăzut brusc.

Tiberiu Ţuhaşu, administrator de terasă: „Am o inima așa relaxată, pe cuvântul meu, mă simt atât de bine. În ultimii 15 ani de zile nu m-am simțit atât de bine că închid sezonul asta, pot să-i spun cel mai prost sezon pe care l-am întâlnit vreodată în viață mea.”

Ce spun  turiștii:

„O săptămâna, două puteau să mai stea, să continue activitatea. Normal, atâta timp cât sunt turiști pe plajă, ar trebui să fie activitate”.

„Nu știu de ce au început să-și restrângă activitate fiindcă la mare e foarte multă lume”.

„Probabil că nu le mai merg afacerile și bănuiesc că nu și-au făcut planul, nu au câștigat suficienți bani, oamenii probabil că nu mai vin, timpul se strică”.

De la 1 septembrie la malul mării se desfăşoară „Litoralul pentru toţi”, programul destinat turiştilor dispuși să-şi petreacă sejurul la mare în extrasezon.

Citiți și:

Pandemia a prăbușit turismul românesc. Cu cât a scăzut numărul turiștilor față de anul trecut

Redactare Georgiana Marina

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Pentru construirea ”Autostrăzii Litoralului” au fost depuse 11 oferte. Care va fi amplasamentul acesteia și cât costă

Eric Trump promite un „zid foarte mare” între afacerile familiei și guvernul SUA. Ce spune fiul președintelui ales despre Bitcoin

Un oficial de top NATO le-a cerut oamenilor de afaceri să se pregătească pentru un „scenariu de război”

(P) Excelența în afaceri, premiată de Intesa Sanpaolo Bank Romania și First Bank

Partenerii noștri