Live

Galerie Foto William Hurt a murit. Actorul premiat cu Oscar împlinea peste câteva zile 72 de ani

Data actualizării: Data publicării:
Actorul William Hurt a murit cu o săptămână înainte de a împlini 72 de ani Foto: Guliver/GettyImages

Actorul William Hurt, care în 1986 a primit Oscarul pentru rolul din „Sărutul femeii păianjen”, a murit cu câteva zile înainte de împlini 72 de ani. Era născut pe 20 martie 1950.

Fiul său, Will, a confirmat duminică decesul tatălui într-o declarație citată de presa americană: „Cu mare tristețe, familia Hurt deplânge moartea lui William Hurt, tată iubit și actor câștigător al premiului Oscar, la 13 martie 2022, cu o săptămână înainte de a împlini 72 de ani. A murit în pace, în mijlocul familiei, din cauze naturale. Familia solicită păstrarea inimității în aceste momente”.

William Hurt are patru copii, din relații diferite.

Un prieten al familiei a confirmat, de asemenea, decesul, scrie The Guardian.

În 2018 actorul dezvăluise că a fost diagnosticat cu cancer de prostată, cu metastaze la oase.

Nominalizat de trei ori la premiile Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal, William Hurt a câștigat râvnitul premiu pentru rolul din „Kiss of the Spider Woman” (1985). în care a jucat rolul unui homosexual care împarte celula cu un deținut politic în Brazilia. 

După ce a apărut pentru prima dată pe marile ecrane în filmul horror SF „Altered States” din 1980 - rol care i-a adus o nominalizare la Globul de Aur - William Hurt a devenit rapid unul dintre cei mai versatili protagoniști ai cinematografiei anilor '80, jucând atât în filme de acțiune, drame, cât și în comedii romantice.

A mai avut nominalizări la Oscar la categoria cel mai bun actor în rol principal pentru prestațiile din "Children of a Lesser God" (Copiii unui Dumnezeu mai mic) și "Broadcast News" (Știri de televiziune), precum și pentru cel mai bun actor în rol secundar în filmul "A History of Violence" (Umbrele trecutului). Este actorul care a avut nominalizări la Oscar timp de trei ani consecutiv.

Născut în 1950, William Hurt a studiat teologia la universitate, dar s-a orientat apoi spre actorie și s-a înscris la școala Juilliard în 1972. După o serie de roluri în piese de teatru, a obținut primul său rol important în filmul de groază Altered States, de Ken Russell, care a fost urmat rapid de thrillerul erotic ce a făcut furori la vremea respectivă Body Heat (1981), în care a jucat alături de Kathleen Turner. Este filmul care i-a adus celebritatea.

„Poate să joace orice fel de rol vrea”, spunea producătorul Alan Ladd Jr. despre William Hurt atunci când revista The Rolling Stone i-a dedicat actorului coperta, în 1981. 

Hurt a jucat în numeroase filme de-a lungul anilor (A.I. Artificial Intelligence, The Village, Syriana, The Good Shepherd, Mr. Brooks sunt numai câteva dintre ele), dar publicul mai tânăr probabil îl cunoaște cel mai bine în rolul generalului Thaddeus "Thunderbolt" Ross, personaj din universul Marvel. Hurt a interpretat pentru prima dată personajul în filmul The Incredible Hulk din 2008, apoi a apărut în alte patru filme Marvel: Captain America: Civil War, Avengers: Infinity War și Black Widow din 2021.

„Actoria este doar vârful aisbergului”, îi spunea William Hurt criticului de film Roger Ebert în 1988. „Trebuie să construiești ceea ce nu se vede și apoi să joci doar vârful. Doar o mică parte din aisberg se vede, deși este imens. Acest lucru este uneori greu de făcut în filmele americane, unde filosofia este de a arăta tot aisbergul. Noi nu suntem obișnuiți să avem eroi pasivi, suntem obișnuiți cu tipul activ, du-te și prinde-i... Dar de fapt noi riscăm, nu știm ce se va întâmpla în continuare... Mă opun acestei idei, că trebuie să trăim indirect în imaginea eroilor din film care știu întotdeauna ce se va întâmpla în continuare. Pur și simplu nu așa este viața”.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin l-a impresionat pe antrenorul lui Tottenham: ce a spus Ange Postecoglou după 4-0 cu Manchester City

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Renumita actriță Anouk Grinberg cere schimbări în industria cinematografică după acuzațiile de abuz sexual la adresa lui Depardieu

Sărbătoare în familie la Premiile Emmy 2024. Ce actori au venit cu părinții la ceremonie

Premiile Emmy 2024: „Shogun” a doborât recordul cu 18 trofee. Lista completă a câştigătorilor

George Clooney este „iritat” de regizorul Quentin Tarantino: „A spus niște prostii despre mine”

Partenerii noștri