Premiile BAFTA 2020. Lista completă a câștigătorilor
Trofeele BAFTA, cele mai importante distincţii ale industriei de film britanice, atribuite în fiecare an pe baza voturilor exprimate de membrii Academiei Britanice de Artă a Filmului şi Televiziunii (British Academy of Film and Television Arts), au fost decernate duminică seară în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Londra. Importantele distincții din industria cinematografică britanică s-au acordat cu o săptămână înainte de cel mai așteptat eveniment în domeniu - premiile Oscar.
Gala BAFTA 2020 a avut loc la Royal Albert Hall din Londra şi a fost prezentată pentru prima dată de actorul de comedie Graham Norton.
În cazul celor mai multe dintre categorii, câştigătorii şi nominalizaţii sunt desemnaţi prin votul celor 6.500 de membri BAFTA, care include profesionişti ai industriei de film şi creatori din lumea întreagă.
Voturile publicului sunt cele care desemnează câştigătorul categoriei „Rising Star”.
Trofeul BAFTA, realizat din bronz şi reprezentând masca tragi-comică din teatrul antic, a fost creat de sculptoriţa americană Mitzi Cunliffe în 1955.
"1917", de Sam Mendes, marele câștigător
Lungmetrajul "1917", de Sam Mendes, a fost marele câştigător la ediția de anul acesta, a 73-a, a premiilor industriei de film britanice - BAFTA: a obținut nu mai puțin de șapte trofee.
"Joker", de Todd Phillips, care conducea în topul nominalizărilor, cu 11, a primit, în schimb, numai trei premii: pentru cel mai bun actor în rol principal, pentru cea mai bună coloană sonoră și cel pentru cea mai bună distribuție, acordat în premieră anul acesta.
Drama de război regizată de Sam Mendes a primit premiul BAFTA pentru cel mai bun film şi cel mai bun regizor, la o gală ai cărei organizatori au fost aspru criticaţi pentru lipsa de diversitate, scrie Mediafax. "1917" a mai primit câte un trofeu BAFTA pentru cel mai bun film britanic, cel mai bun sunet, cea mai bună scenografie, cele mai bune efecte speciale și cea mai bună imagine.
În mod deloc surprinzător, premiile pentru cele mai bune roluri principale le-au primit Renee Zellweger, pentru "Judy", și Joaquin Phoenix, pentru "Joker". Zellweger, aflată la al treilea trofeu BAFTA, și Phoenix au primit majoritatea premiilor importante din acest sezon cinematografic.
Premiile pentru roluri secundare au fost primite de Brad Pitt, pentru interpretarea din filmul lui Quentin Tarantino "Once Upon a Time in Hollywood", și de Laura Dern, pentru partitura din producția Netflix "Marriage Story".
Controverse rasiale la BAFTA 2020. Joaquin Phoenix și prințul William, aluzii critice
Academia de film britanică s-a confruntat cu o reacție negativă încă de când a anunțat nominalizările la premiile BAFTA 2020, întrucât au fost selectați doar actori caucazieni, Scarlett Johansson și Margot Robbie având chiar câte două menționări. Nu numai actorii de culoare au fost omiși la ediția de anul acesta a premiilor BAFTA, ci și regizoarele. Sam Mendes ("1917"), Martin Scorsese ("The Irishman"), Todd Phillips ("Joker"), Quentin Tarantino ("Once upon a time.. in Hollywood") și Bong Joon-ho ("Parasite") şi-au disputat anul acesta premiul BAFTA pentru regie.
Controversa #BaftasSoWhite a fost amintită de Joaquin Phoenix în discursul său de acceptare a premiului. Actorul a spus că apreciază trofeul, dar are sentimente contradictorii, pentru că atât de mulţi dintre colegii lui actori care merită nu au acest privilegiu. „Cred că trimitem un mesaj clar oamenilor de culoare, acela că nu sunt bineveniţi aici, oameni care au contribuit atât de mult la mediul şi industria noastre”, a mai spus Phoenix.
Şi prinţul William, preşedintele BAFTA (British Academy of Film and Television Arts), a făcut aluzii la această controversă, spunând că nu este pentru prima dată când "ne găsim vorbind din nou despre nevoia de a face mai mult pentru a asigura diversitatea în industrie şi în procesul de premiere. Acest lucru pur şi simplu nu poate fi corect astăzi, în această epocă".
El a mai spus că oficialii BAFTA îi împărtășesc frustrările și continuă să lucreze "neobosit" pentru a se asigura că sunt descoperite și sprijinite talentele creative. El a promis că procesul de premiere va fi reevaluat.
Regizorul neozeelandez Taika Waititi, care a primit premiul pentru cel mai bun scenariu, al filmului "Jojo Rabbit", a vorbit și el despre subiectul arzător. "Venind din colonii, a fost bine să iau puțin din aurul vostru și să îl duc înapoi unde îi este locul", a spus acesta.
LISTA COMPLETĂ A CÂȘTIGĂTORILOR
Agerpres prezintă lista trofeelor atribuite în cadrul celor 24 de categorii competiţionale decernate în cadrul galei BAFTA 2020, potrivit site-ului oficial al evenimentului.
Cel mai bun film - "1917"
Cel mai bun film britanic - "1917"
Cel mai bun regizor - Sam Mendes (''1917'')
Cel mai bun actor în rol principal - Joaquin Phoenix (''Joker'')
Cea mai bună actriţă în rol principal - Renee Zellweger (''Judy'')
Cel mai bun actor în rol secundar - Brad Pitt (''Once Upon a Time... in Hollywood'')
Cea mai bună actriţă în rol secundar - Laura Dern, (''Marriage Story'')
Cel mai bun scenariu original - ''Parasite'' (Han Jin Won, Bong Joon Ho)
Cel mai bun scenariu adaptat - "Jojo Rabbit" (Taika Waititi)
Cel mai bun film străin - ''Parasite'' (Bong Joon Ho)
Cel mai bun documentar - "For Sama" (Waad al-Kateab, Edward Watts)
Cel mai bun lungmetraj animat - ''Klaus'' (Segio Pablos, Jinko Gotoh)
Cel mai bun debut al unui regizor, scenarist sau producător britanic - ''Bait'', Mark Jenkin (scenarist/regizor), Kate Byers, Linn Waite (producători)
Cea mai bună coloană sonoră - ''Joker'' (Hildur Guđnadottir)
Cea mai bună imagine - "1917"(Roger Deakins)
Cel mai bun montaj - ''Le Mans '66" (Andrew Buckland, Michael McCusker)
Cea mai bună scenografie - "1917" (Dennis Gassner, Lee Sandales)
Cel mai bun design de costume - "Little Women" (Jacqueline Durran)
Cel mai bun machiaj/cele mai bune coafuri - "Bombshell" (Vivian Baker, Kazu Hiro, Anne Morgan)
Cel mai bun sunet - "1917" (Scott Millan, Oliver Tarney, Rachael Tate, Mark Taylor, Stuart Wilson)
Cele mai bune efecte vizuale - ''1917'' (Greg Butler, Guillaume Rocheron, Dominic Tuohy)
Cel mai bun scurtmetraj britanic de animaţie - "Grandad Was A Romantic" (Maryam Mohajer)
Cel mai bun scurtmetraj britanic - "Learning to Skateboard in a Warzone (If You're a Girl)" (Carol Dysinger, Elena Andreicheva)
Rising Star Award (trofeu votat de public) - Micheal Ward
Organizatorii galei atribuie două premii speciale: BAFTA Fellowship şi trofeul BAFTA pentru contribuţii extraordinare aduse industriei filmului britanic. Anul acesta, producătoarea americană de film, preşedinta Lucasfilm, Kathleen Kennedy, a fost recompensată cu BAFTA Fellowship, iar trofeul BAFTA pentru contribuţii extraordinare aduse industriei filmului britanic a fost decernat actorul Andy Serkis, pentru activitatea sa de pionierat în domeniul jocului actoricesc 'motion-capture' în cazul personajelor generate de calculator.
Premiile BAFTA 2020, eveniment carbon neutru
Ceremonia, care a avut loc la Royal Albert Hall şi a fost prezentată anul acesta de Graham Norton, a fost un eveniment carbon neutru, după cum au anunţat organizatorii, care au renunţat la coşurile cu cadouri pentru nominalizaţi şi au folosit un covor roşu reciclabil.
Organizatorii premiilor BAFTA au inclus în meniu un singur preparat din carne.
Organizatorii au urmat ceea ce a devenit deja o tendință în acest sezon al trofeelor cinematografice. Astfel, gala Globurilor de Aur și cea a Sindicatului actorilor americani au servit meniuri exclusiv vegetariene, iar Academia de film americană, care decernează Oscarurile, a anunţat că va servi la banchetul organizat în mod tradițional după ceremonie un meniu 70% vegetarian.
Maşinile care au adus vedetele la gala BAFTA au fost electrice, iar covorul roşu, reciclabil, a fost luminat cu becuri economice.
Coşurile cu cadouri, pe vremuri umplute cu sticle de şampanie şi produse de înfrumuseţare scumpe, au fost înlocuite cu portofele ecologice umplute cu vouchere.
De asemenea, produsele din plastic de unică folosință au fost interzise, iar organizatorii au rugat oaspeții să se gândească de două ori la ținutele lor și să aleagă haine pe care le-au purtat și în alte ocazii sau semnate de designeri eco. S-a conformat însăși soția prințului William, ducesa Katherine, care a venit la ceremonie cu o rochie Alexander McQueen pe care o mai purtase în 2012 la o cină de stat.
Peste o săptămână, în noaptea de 9 spre 10 februarie, toate privirile iubitorilor de film se vor îndrepta către Los Angeles, acolo unde se vor decerna cele mai râvnite trofee din industria cinematografică - premiile Oscar, ediția 2020.
Editor web: Luana Păvălucă
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News