Live

FOTO Cel mai nou serial regizat de Tim Burton a fost filmat în România. Care sunt locațiile faimoase alese de cineast

Data actualizării: Data publicării:
Primul și, momentan, singurul serial de televiziune regizat de Tim Burton, „Wednesday”, lansat în această săptămână pe Netflix, a fost filmat și în România. Foto captură video Netflix

Primul și, momentan, singurul serial de televiziune regizat de Tim Burton, „Wednesday”, lansat în această săptămână pe Netflix, a fost filmat și în România. Mai multe locații din București, Bușteni, Sinaia, folosite la filmări, au ieșit în evidență pentru publicul din țară.

Cu starul Disney Channel Jenna Ortega, în vârstă de 20 de ani, serialul de comedie cu monștri și personaje familiare din Familia Addams a fost filmat în câteva locații faimoase din România.

Universitatea Politehnică din București, Gara Regală din Sinaia, Grădina Botanică din Capitală, bazinul de înot Dinamo - Tolea Grințescu (București), Casa Monteoru (București) și Conacul Olga Greceanu din satul Bălteni (Dâmbovița) sunt câteva dintre locurile unde adolescenta goth își trăiește momente din viață într-un nou mediu, sub pericolul puterii sale psihice speciale.

Academia Nevermore, școala lui Wednesday, este găzduită în realitate de Castelul Cantacuzino din Bușteni, unde majoritatea acțiunii din serial a fost filmată, potrivit Romania-Insider.

Unii actori români, inclusiv George Burcea, Victor Dorobanțu și Cezar Grumăzescu sunt de asemenea pe lista de actori străini în seria de opt episoade.

Filmările au durat șase luni anul trecut, când cineastul a vizitat Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, la invitația fostului ministru al Culturii, Bogdan Gheorghiu și a directorului evenimentului, Constantin Chiriac.

„Încercarea de a face România să arate ca Vermont a fost o provocare interesantă, însă am reușit să găsim multe locații noi. Iar în studio, am avut spațiul pentru a creea decorurile, așa că a fost grozav să putem să facem asta”, a spus Burton. „Am avut destul spațiu pentru a construi structuri exterioare, respectiv să construim orașul Jericho. Este ca și cum decorurile au prins viață, iar asta sprijină întreaga atmosferă a seriei”.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Castelul Peleș își reduce activitatea din cauza unei avarii majore la conducta de apă, care nu a fost reparată din 2023

Când se deschid pârtiile de schi din România. La una dintre cele mai vizitate stațiuni montane de la noi se poate schia deja

Mircea Corbu, pus în libertate de instanță. Primarul din Bușteni fusese reținut joi de procurori, într-un dosar de purtare abuzivă

Primarul din Bușteni a fost reținut. Mircea Corbu este acuzat că a agresat o femeie

Partenerii noștri