Live

Autorul „Game of Thrones” dezvăluie detalii despre mult așteptatul „prequel” al serialului

Data publicării:
George R. R. Martin, creatorul GOT Foto: Guliver/Getty Images

Creatorul seriei „Game of Thrones”, George R.R. Martin, a dezvăluit detalii despre mult aşteptatul „prequel” al serialului, pe care postul HBO îl filmează în prezent în Irlanda de Nord şi a cărui acţiune se desfăşoară cu 5. 000 de ani înainte de evenimentele iniţiale în peste o sută de regate diferite, relatează agenția EFE, preluată de Agerpres.

Într-un interviu acordat revistei Entertainment Weekly, George R.R. Martin a recunoscut că proiectul încă nu are titlu definitiv, deși inițial s-a vorbit despre „The Long Night”, o opţiune eliminată însă, având în vedere că cel de-al treilea episod al sezonului 8 din „Game of Thrones” se numeşte la fel.

„Am auzit o sugestie, cum că s-ar putea numi The Longest Night şi este o variantă care nu m-ar deranja, ar fi un titlu destul de bun”, a explicat Martin despre viitorul serial, al cărui episod-pilot este realizat de regizoarea Jane Goldman.

În noua povestire, a cărei acţiune se petrece cu 5.000 de ani înainte de evenimentele din serialul inițial, teritoriul fictiv Westeros ar putea fi împărţit în aproape o sută de regate diferite, potrivit autorului. „Vorbim despre Cele Şapte Regate din Westeros, existau şapte regate în momentul cuceririlor lui Aegon. Însă dacă mergem mai departe în timp, erau douăsprezece şi putem ajunge până în momentul în care existau până la o sută de mici regate, despre acea epocă vorbim acum”, a detaliat scriitorul şi producătorul noului serial.

Atât de departe va merge în timp acest prequel, încât, potrivit lui Martin, nici măcar nu exista familia Lannister. „Cel puţin nu la început”, a explicat el. „Lanisterii încă nu erau, însă Casterly Rock va fi cu siguranţă prezent”, a spus el. „Este asemenea stâncii Gibraltar, care era de fapt ocupată de Casterly, familia care ocupa locul înainte de Lannisteri”, a detaliat George R. R. Martin.

Despre distribuţia noii producţii HBO, Martin a precizat că povestirea nu va avea o actriţă sau un actor principal şi că va fi vorba de o distribuţie numeroasă. „După cum ştiţi, în Urzeala Tronurilor nu au existat nominalizări la categoriile cea mai bună actriţă sau actor principal decât mai recent”, a amintit el.

Potrivit autorului, serialul de succes s-a bazat întotdeauna pe o distribuţie amplă de actori şi acelaşi lucru se va întâmpla şi în noul serial, astfel încât nu se vor căuta „protagonişti”, ci un grup larg de actori.

Distribuţia anunţată de HBO cuprinde un trio de actriţe din care fac parte Naomi Watts, Naomi Ackie şi Denise Gough. Vor fi prezenţi de asemenea actorii Josh Whitehouse, Ivanno Jeremiah şi Jamie Campbell Bower.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un film „Game of Thrones” ar putea fi produs la Hollywood

George R.R. Martin și John Grisham dau în judecată OpenAI, pentru că le-au fost folosite textele pentru a antrena boți

A murit actorul Darren Kent, cunoscut pentru rolurile din Game of Thrones și Dungeons and Dragons

Ultimul episod din serialul „House of the Dragon” de pe HBO a fost piratat și publicat online. Ce se știe despre continuarea seriei

Partenerii noștri