Live

Alain Delon a fost înmormântat ”ca un mare naș din Sicilia”, spune o participantă la ceremonie. Telefoanele mobile au fost luate

Data actualizării: Data publicării:
La intrarea pe domeniul Douchy fanii s-au adunat pentru a-și aduce omagiile. Foto: Profimedia

Funeraliile lui Alain Delon s-au desfășurat în cadru restrâns, departe de ochii lumii. Printre cei aproximativ 40 de invitaţi la înmormântare, sâmbătă, la proprietatea acestuia, a fost și actrița și scriitoarea Nicole Calfan. Ea a comparat ceremonia la care a asistat cu cea ”a unui mare naș din Sicilia”, scrie News.ro

”Te-ai fi crezut la înmormântarea unui mare naş din Sicilia cu toată frumuseţea pe care o presupune acest lucru”, relatează AFP.

Invitată de Pascal Praud la CNews, actriţa, care a jucat alături de Delon în ”Borsalino", un film de Jacques Deray din 1970, apreciază că funeraliile ”Ghepardului” au fost ”incredibile şi atât de demne (...), cu pasiune, flori albe şi sicriul său negru”.

Actorul a fost îngropat în cea mai strictă intimitate, în apropiere de câini săi, în capela de pe proprietatea sa, aşa cum a dorit, o procedură ”excepţională”, care a necesitat o autorizaţie specială.

Telefoanele mobile le-au fost luate celor prezenţi, din motive de confidenţialitate, iar la cererea familiei, prefectura a interzis survolarea proprietăţii tot weekendul.

”A existat atât de multă dragoste, complicitate”, povesteşte Nicole Calfan. ”Aşa cum a spus Anthony (Delon, unul dintre fiii actorului), toată lumea care a fost acolo era cu adevărat prietenă cu Alain. Ştiam de ce eram acolo. Am fost toţi iubiţi în mod diferit”.

”Copiii au luat cuvântul în mod magnific, toţi trei, cu multă emoţie, cu o ţinută incredibilă în emoţie şi durere. Totul aducea a tatăl lor”, a conchis actriţa, care a refuzat să intre în detaliile ceremoniei, pentru a ”respecta voinţa lui Alain”.

Fostul episcop din Gap, Jean-Michel Di Falco, în vârstă de 82 de ani, considerat mult timp capelanul celebrităţilor, a oficiat ceremonia.

Potrivit Paris-Match, în predica sa, monseniorul Di Falco a insistat asupra ”autencităţii” actorului, pe care l-a prezentat ”ca pe «un refugiu» şi «un magician al fericirii» pentru societate”. ”Alain, Cristos te iubeşte!”, a spus el, încheind ”cu un mesaj de speranţă şi de viaţă după moarte”.

Citește și

Alain Delon, înmormântare departe de lumina reflectoarelor


Editor : S.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Regele Charles al III-lea, dezvăluiri într-un nou documentar. De ce i-a fost teamă la ceremonia sa de încoronare

Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Gabriel Cotabiță va fi depus luni la capela cimitirului Bellu. Mesajul postat de familie

Silviu Prigoană a fost înmormântat la Cimitirul Evanghelic Lutheran din București. Ceremonia s-a desfășurat în cadru restrâns

Balonul de Aur este decernat diseară, la ora 21.30. Cine este marele favorit

Partenerii noștri