Live

Actriţa Charlbi Dean a murit la 32 de ani. A jucat în filmul premiat cu Palme d’Or „Triangle of Sadness”

Data actualizării: Data publicării:
Actriţa Charlbi Dean a murit la 32 de ani. A jucat în filmul premiat cu Palme d’Or „Triangle of Sadness”. Foto: Profimedia

Actriţa şi modelul sud-african Charlbi Dean, care a jucat în filmul „Triangle of Sadness”, premiat cu Palme d’Or la Cannes anul acesta, a murit luni, la un spital din New York, informează The Guardian. Charlbi Dean avea 32 de ani.

În filmul „Triangle of Sadness”, care a fost premiat cu Palme d’Or la festivalul de film de la Cannes, Charlbi Dean a jucat rolul lui Yaya, topmodel şi influencer, obsedată de imaginea şi cariera sa, care pleacă într-o croazieră de lux alături de un prieten. Filmul îi are în rolurile principale pe Woody Harrelson și Harris Dickinson și urmează să apară în cinematografele din SUA și Marea Britanie în octombrie.

Născută și crescută în Cape Town sub numele de Charlbi Dean Kriek, Dean a semnat cu o agenție de modele la vârsta de 12 ani și și-a făcut debutul pe ecrane în filmul sud-african „Spud” din 2010, cu Troye Sivan. Este cunoscută pentru rolul lui Syonide, un personaj în serialul „CW Black Lightning”.

A mai jucat în filme precum „Death Race 3: Inferno”, „Blood in the Water”, „Don’t Sleep” și „Porthole”.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Partenerii noștri