Live

Cerbul de Aur 2019, programul complet. Ronan Keating va urca pe scenă sâmbătă

Data publicării:

Fanii Concursului internaţional Cerbul de Aur, care are loc la Braşov, și-au putut vota favoriţii online, vineri seară, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de TVR. Startul votului a fost dat de prezentatori după ultima interpretare din concurs, publicul putându-şi exprima preferinţele până la finalul recitalului/concertului serii, pe facebook.com/CerbulDeAur.ro.

Jurnaliştii acreditaţi au putut, de asemenea, vota într-o secţiune special creată pentru ei pe site-ul https://votcerbuldeaur.ro. Ca şi în cazul votului publicului, sesiunea a fost deschisă imediat după ce ultimul concurent a coborât de pe scenă.

Cerbul de Aur 2019, program complet: 

  • 22 august (ora 21.00) – Concurs internaţional de interpretare Prezintă : Eda Marcus şi Elvin Dandel În deschidere : Zoli Toth Project - Concurenţii interpretează melodii româneşti, acompaniaţi de Big Bandul Radio România şi Orchestra Operei Braşov, şi din repertoriul internaţional
    - Muzica ne uneşte: moment special cu Laura Bretan, Ester Peony, Olivier Kaye - Recital: Ştefan Bănică Jr.
  • 23 august (ora 21.00) – Concurs internaţional de interpretare Prezintă : Eda Marcus şi Elvin Dandel În deschidere : Zoli Toth Project - Concurenţii interpretează melodii româneşti, acompaniaţi de Big Bandul Radio România şi Orchestra Operei Braşov, şi din repertoriul internaţional - Recitaluri: Irina Rimes, Emeli Sandé
  • 24 august (ora 21.00) –Gala de Premiere Prezintă : Eda Marcus şi Elvin Dandel În deschidere : Show în premieră TV - Decernarea Premiilor Speciale, a Premiilor de pe podium şi a Trofeului Cerbul de Aur - Eu sunt Corina : recital extraordinar Corina Chiriac - Viktor Lazlo, membru al juriului – moment special - Recital: Ronan Keating
  • 25 august (ora 21.00) – Spectacol Folcloric Prezintă : Iuliana Tudor - Muzică lăutărească, folclor reintrepretat şi un omagiu adus sunetelor lumii. - Pe scenă se vor afla vedete ale muzicii populare alături de orchestra „Lăutarii” din Chişinău condusă de maestrul Nicolae Botgros - Irina Loghin, Benone Sinulescu, Matilda Pascal Cojocăriţa, Daniela Condurache, Floarea Calotă, Nicolae Furdui Iancu, Ion Ghiţulescu, Iulia Mihai cu Taraful lui Caliu din Clejani, Nea Vasile de la Mârşa cu Taraful de la Mârşa, Nea Dudu (lăutar). Moment special: Gabi Luncă, marea artistă a muzicii lăutăreşti - Teme populare reinterpretate modern - Loredana şi Trupa Agurida; Lidia Buble şi Trupa; Alexandra Ungureanu şi Trupa; Ionuţ Ungureanu şi Trupa Provincialii; - Zbor de ciocârlie - moment special cu Gheorghe Zamfir, Valentin Boghean şi Trupa, Paula Seling, Laura Bretan, Rodica Anghelescu. 

În acest an, premiul publicului este acordat de Primăria Braşov, iar cel al presei, de Consiliul Judeţean Braşov.

Cea de-a 19-a ediţie a Festivalului "Cerbul de Aur" a debutat joi seară, în Braşov, şi aduce pe scena din Piaţa Sfatului mari artişti ai muzicii din România şi din străinătate, precum Ronan Keating, Emeli Sandé şi Ştefan Bănică Jr.

Pe lângă recitalurile vedetelor invitate, 12 finalişti ai concursului de interpretare internaţional cântă pentru premii de peste 55.000 de euro: Tamara (Georgia), Ralfs Eilands (Letonia), Veronica Liberati (Italia), Florin Raduta (România), Anna Odobescu (Moldova), Alfie Arcuri (Australia), Renate (România), Cynthia Verazie (Cipru), Eliza G (Italia), Syuzanna Melqonyan (Armenia), Monika Marija (Lituania) şi Sara De Blue (Austria).

Festivalul se va încheia duminică, cu un spectacol folcloric ce va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.

Loredana, Vasile Şirli, care a compus timp de 28 de ani muzică originală pentru Disneyland Paris, celebrul Ricky Dandel, artista belgiano-franceză Victor Laszlo şi cantautorul italian Erminio Sinni sunt membrii juriului care va decide câştigătorii Festivalului Internaţional "Cerbul de Aur" 2019.
Anul trecut, marele trofeu Cerbul de Aur a fost cucerit de Inis Neziri, o interpretă albaneză în vârstă de 17 ani.

Festivalul Cerbul de Aur a debutat în 1968

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 18 ediţii, cea mai recentă fiind organizată în anul 2018, la împlinirea a 50 de ani de la debut. De-a lungul anilor, acest prestigios festival a găzduit apariţii şi recitaluri ale unor vedete precum Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Sheryl Crow, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Barbara, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink, Sheryl Crow, James Blunt, Amy Macdonald, Nicole Scherzinger şi mulţi alţii.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Instalarea echipamentelor pentru cloudul guvernamental s-a încheiat. Locația centrului de date STS

Cine este Bogdan Peșchir, programatorul care a făcut donații de peste un milion de euro în campania lui Călin Georgescu. Ce spune SRI

„Să înceapă magia!”. S-au deschis Târgurile de Crăciun din Oradea și Brașov. Mii de oameni s-au bucurat de spectacolul de lumină

Explozie puternică într-un bloc din Codlea, județul Brașov: 20 de persoane au fost evacuate. Un bărbat cu arsuri grave, dus la spital

Partenerii noștri