Live

Amber Heard a donat toți banii obținuți de pe urma divorțului de Johnny Depp

Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images

Actrița Amber Heard s-a ținut de cuvânt și a donat cei 7 milioane de dolari obținuți din divorțul de Johnny Depp unei fundații caritabile care ajută femeile abuzate și copiii bolnavi, scrie New York Daily News.

De asemenea, Amber Heard a donat între 1 și 5 milioane de dolari Spitalului pentru Copii din Los Angeles, între 1 iulie 2016 și 30 iunie 2017. „În numele tuturor copiilor și familiilor ale căror vieți le-ai schimbat, toți cei de la Spitalul pentru Copii din Los Angeles îți oferim mulțumirile noastre sincere”, a transmis unitatea medicală.

În luna august, Amber Heard a anunțat că va dona toți banii pe care îi va încasa de pe urma divorțului. „Banii nu au jucat niciodată un rol important în viața mea, mai puțin atunci când am putut să îi donez în scopuri caritabile și să îi ajut pe aceia care nu se pot apăra singuri”, transmitea atunci actrița.

Mariajul de 15 luni al lui Johnny Depp cu Amber Heard s-a terminat cu scandal, anul trecut, după ce actrița l-a acuzat pe acesta că este violent fizic și verbal și a apărut cu ochiul vânăt la tribunal, spunând că ar fi fost lovită de telefonul mobil aruncat spre ea de către soțul ei.

La finalul divorțului, cei doi au dat publicității un comunicat în care afirmau că „relația noastră a fost intensă, pasională și volatilă uneori, dar întotdeauna legată de iubire. Niciuna dintre părți nu a făcut acuzații false pentru câștiguri financiare. Nu a fost niciodată intenția de a face rău fizic sau emoțional”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Jamie Foxx a fost rănit după ce a fost lovit în față cu un pahar chiar la o petrecere de ziua sa

Prințului Harry ironizează zvonurile legate de divorțul de Meghan Markle. „Se pare că am divorţat de 10 sau 12 ori"

„Europa”, scandarea serii la mitingul pro-democrație din București. Mii de oameni s-au adunat în Piața Universității

„Așadar, eu sunt idiotul...”. Francis Ford Coppola își prezintă scuzele pentru trendul pe care l-a declanșat la Hollywood cu „Nașul”

Partenerii noștri