Live

Galerie Foto Comoara regală portugheză, expusă pentru prima dată într-un palat din Lisabona, a cărui construcţie a durat 226 de ani

Data actualizării: Data publicării:
Comoara regală portugheză, expusă pentru prima dată într-un palat din Lisabona. Foto: Profimedia

Muzeul Comorii regale portugheze, o colecţie unică rămasă timp de decenii fără un spaţiu de expunere, şi-a găsit în sfârşit locul care i se potriveşte în Palatul Ajuda din Lisabona, un monument a cărui construcţie a fost finalizată după 226 de ani.

Muzeul şi-a deschis porţile pentru vizitatori joi în aripa modernă a acestei impunătoare clădiri albe în stil neoclasic, reşedinţa ultimilor monarhi ai Portugaliei, situată pe colinele din cartierul turistic Belem.

"În urma traumelor asociate unui cutremur de pământ şi a tsunamiului pe care acesta l-a provocat în 1775, familia regală a decis să se mute aici, la distanţă de fluviu şi într-o zonă mai puţin sensibilă la activitatea seismică", a explicat Jose Alberto Ribeiro, directorul Palatului Ajuda şi al noului muzeu, citat de Agerpres.

Acesta este locul în care au trăit ultimii regi din dinastia Bragance, până la proclamarea Republicii Portugheze în 1910.

Însă construcţia sa, care luase amploare în secolul al XIX-lea, nu fusese niciodată finalizată. Îi lipsea Aripa de Vest, care, din lipsă de fonduri sau din cauza schimbărilor de regim politic, a rămas neterminată timp de peste două secole.

O investiţie de 31 de milioane de euro a permis în cele din urmă construirea acestei părţi lipsă în 2021, cu o structură de arhitectură contemporană şi o faţadă striată, pentru a găzdui Muzeul Comorii Regale.

Publicul s-a prezentat în număr mare la deschiderea aşteptată cu nerăbdare datorită importanţei pe care o are colecţia sa: peste 1.000 de obiecte, unele expuse pentru prima dată, care reunesc bijuteriile coroanei portugheze şi podoabe din metale preţioase.

Până acum, aceste obiecte ce datează din perioada cuprinsă între secolul al XVII-lea şi secolul al XX-lea erau răspândite în diverse spaţii şi nu erau accesibile pentru publicul larg.

Traseul de vizitare, cufundat într-o obscuritate inconfortabilă pentru unii dintre vizitatori, prezintă rând pe rând aceste simboluri ale puterii regale: coroane, sceptre, insigne şi medalii, precum şi obiecte preţioase, precum pepite de aur şi diamante extrase din Brazilia.

Valoarea operelor expuse, unele depăşind pragul de 1 milion de euro, a impus adoptarea unor măsuri de securitate speciale.

Spaţiul muzeal, împânzit de camere de supraveghere, este organizat pe trei etaje în interiorul unei săli uriaşe, una dintre cele mai mari din lume, care are o lungime de 40 de metri şi o înălţime de 10 metri. Accesul este permis prin două uşi blindate de cinci tone fiecare şi întreaga colecţie este protejată prin vitrine cu geamuri anti-glonţ.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Proteste violente în Lisabona după ce poliţia a împuşcat un bărbat de culoare

Incidente violente în Lisabona după moartea unui bărbat de culoare, ucis de poliţie

Trei oameni au fost împușcați mortal în Lisabona. Atacatorii au fugit de la locul faptei

Primarul Lisabonei îl susține pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei

Partenerii noștri