Film întrerupt la MȚR cu icoane. Tudor Giurgiu: Un lucru de prost gust
Mai multe persoane care purtau pancarte, icoane și steaguri tricolore au întrerupt duminică proiecția filmului „120 de bătăi pe minut”, care rula la Muzeul Țăranului Român. Motivul: filmul, care a primit marele premiu al juriului la Cannes, era despre homosexuali, spun protestatarii.
Decizie disperată printre crescători: din cauza secetei, oamenii își vând animalele pe capete
Istoria poștei, de la scrisori trimise cu diligența la e-mail
Primarul din Constanța cere controale în 5 școli, pentru a verifica vizele de flotant
Noi informații cutremurătoare în cazul băiatului mort la spitalul din Târgu-Jiu
Postul Crăciunului a devenit un lux. Cu cât s-au scumpit legumele față de anul trecut
Meteorologii anunță vreme caldă
Un șofer polonez circula cu TIR-ul pe contrasens, pe A1
Un mal de pământ s-a prăbușit peste patru muncitori
Telemedicină cu scandal. Șase aparate de radiologie noi zac nefolosite în spitalele din Bihor
„Eram aproximativ 30-40 de cinefili care și-au cumpărat biletul, împresurați de acest grup de domni și doamne, care la rândul lor cred că aveau bilet de intrare. Filmul a început, după 2-3 minute au ocupat scena din fața ecranului, au început să cânte, să vină cu tot felul de mesaje mai mult sau mai puțin triviale, dând vina pe ambasade, Soros, Dragnea și problema principală fiind faptul că acest film nu trebuia să fie difuzat într-un spațiu sacru, dânșii considerând că acest cinematograf aflat sub tutela MȚR este strâns legat de spiritualitatea milenară a țăranului român”, a spus Tudor Giurgiu, la emisiunea Imparțial.
Regizorul a adăugat că a văzut în grupul respectiv persoane antisemite. „Ei probabil s-au organizat, nu a fost vorba de o acțiune spontană, a fost o provocare și o dorință de a-și impune agenda și de a face un pic de circ ieftin”, a adăugat el.
Întrebat dacă a fost un act de cenzură a artei, Tudor Giurgiu a răspuns că a fost „un lucru de prost gust, în primul rând”.
„Locul acela nu era o biserică, locul este un cinema care este parte dintr-o rețea europeană, e unul dintre puținele locuri din București care mai prezintă și altfel de filme. E dreptul tuturor să protesteze, puteau să protesteze în fața muzeului, problema pe care ei o au e stricat a lor. Eu, ca mulți alții, am plătit un bilet, e treaba mea ce vreau să văd, nu trebuie să-mi impună nimeni un alt tip de agendă”, a adăugat el.
„Nu cred că în România anului 2018 cineva trebuie să întrerupă proiecția doar pe motiv că nu îi convine subiectul filmului. Întâmplarea a făcut ca în seara respectivă să fie un film premiat la Cannes, anul trcecut, în care e vorba despre o mișcare apărută în Franta anilor 90, homosexuali, dar nu ăsta e miezul discuției. Filmul de care vorbim are un rating foarte clar, respectiv este interzis celor sub 18 ani, în săli copiii nu au voie să vadă astfel de filme. Ce aberații am auzit de săracul Soros, numai de asta nu credea că ar putea să fie invocat, că, iată, sunt filme unde tot el e de vină, tot el ne aduce și aceste filme și noi suntem unealta Diavolului pentu că vrem să le vedem”, a mai spus regizorul.
„Mi-a lăsat un gust amar să văd oameni în vârstă manipulați, agitând iconițe și alții care strigau în gura mare că un film nu se poate vedea într-un anume spațiu doar că așa vor ei. Muzeul Țăranului este un spațiu care până să ajungă MȚR a fost muzeul partidului. Un muzeu este un spațiu viu, nu un spațiu unde trebuie să stăm și să ne uităm la niște icoane. Reacția conducerii a fost exemplară, lămurește rostul acestui muzeu”, a precizat Tudor Giurgiu.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News