Chipul ascuns al depresiei. De ce sinuciderea îi fascinează pe scriitori

Pe 15 ianuarie, ştirea care a făcut înconjurul lumii a fost moartea artistei irlandeze Dolores O'Riordan, solista trupei The Cranberries. Fusese diagnosticată cu tulburare bipolară, iar prietenii şi familia au încercat în zadar să o ajute. Cazul nu este izolat. La nivel mondial, avertizează psihologii, tulburările mintale fac din ce în ce mai multe victime. Indiferent de vârstă, educaţie sau statut social.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, aproximativ 300 de milioane de oameni sunt victime ale depresiei. Thomas Bulot, un francez de succes stabilit la New York, este doar una dintre sutele de milioane de victime ale acestei maladii. Povestea sinuciderii sale a devenit subiect de roman recompensat cu Goncourt.

Aproape un milion de oameni se sinucid, anual, adică unul la fiecare 40 de secunde, arată un studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Depresia are chip ascuns. A fost premisa de la care a pornit o campanie online de prevenţie a suicidului. #Faceofdepression a adunat mii de fotografii ale unor oameni aparent fericiţi, dar care, câteva zile mai târziu, s-au sinucis. Una dintre cele mai emoţionante poveşti din campanie a fost postată pe reţeaua socială de Talinda Bentley, soţia fostului solist al trupei Linkin Park, Chester Bennington. „Fericit. Aşa arăta soţul meu cu doar 36 de ore înainte de suicid. Cine s-ar fi gândit ce va urma?” a scris Talinda.

Astfel de cazuri sunt frecvente, avertizează psihologii. Adesea, persoanele care suferă de depresie se comportă ca şi cum ar fi „cei mai fericiţi oameni din lume". Potrivit OCDE, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, 300 de milioane de oameni suferă de această maladie.

Catherine Cusset este autoarea romanului „Celălalt pe care-l adoram”, lansat de curând şi în România. Cartea spune povestea lui Thomas Bulot, un francez născut la Paris care studiază în Statele Unite şi care, victimă a depresiei, comite un suicid.

„Este povestea unui om care era plin de viaţă, Thomas. Adora viaţa, adora absolut tot. Iubea femeile, sexul, vinul, literatura, muzica, arta, cinema-ul. De fapt, îi plăceau toate lucrurile bune. Şi cred că această carte transmite din plin toată personalitatea lui Thomas şi felul în care acesta iubea viaţa. Doar că Thomas a fost genul de om care nu a reuşit să se adapteze. Nu şi-a găsit un loc al lui şi a pierdut lupta cu el însuşi”, explică scriitoarea Catherine Cusset.

Suntem obişnuiţi cu personajele sinucigaşe din literatura de ficţiune, de la eroii lui Shakespeare până la Ema Bovary, Anna Karenina sau tânărul Werther al lui Goethe.

Personajul autoarei franceze a fost, însă, cât se poate de real: Thomas, un intelectual francez stabilit la New York, un tânăr aparent fericit, dar care trăieşte într-o infernală neputinţă de a-şi depăşi maladia mintală.

Cel mai grav, spun psihologii, este faptul că nici măcar cei apropiaţi, rudele sau prietenii, nu reuşesc să intuiască celălalt chip al persoanei bolnave: chipul ascuns al depresiei.

„O fiinţă nu este, cum crezusem, limpede şi imobilă în faţa noastră, cu calităţile, defectele, proiectele sale, cu intenţiile sale faţă de noi (...), ci este o umbră în care nu putem niciodată pătrunde, pentru care nu există o cunoaştere directă (...). O umbră unde ne putem rând pe rând închipui, în mod la fel de verosimil, că strălucesc ura şi iubirea” (fragment citit de Catherine Cusset din cartea sa despre Thomas Bulot)

Catherine Cusset: „Citatul despre asta vorbeşte: despre faptul că nu, nu poţi cunoaşte cu adevărat, complet, un om. Celălalt nu este pentru noi decât o umbră, o proiecţie a propriilor noastre dorinţe sau frici. Şi da, am făcut această comparaţie între Thomas şi Marcel Proust.
Proust a scris enorm, este autorul romanului „În căutarea timpului pierdut". În timp ce Thomas s-a sinucis la 39 de ani fără să fi reuşit să scrie ceva. Şi atunci vă întrebaţi, probabil, de ce i-am alăturat pe cei doi? Ce anume îi aseamănă? Ce am descoperit citindu-l pe Proust este că, o lungă perioadă din viaţa sa, a fost incapabil să scrie. Şi, asemeni lui Thomas, era extrem de pasionat de artă, era extrem de inteligent, dar nu reuşea să scrie. Credea că este un scriitor ratat. Deci Proust a simţit şi el ce înseamnă sentimentul eşecului. Dar şi-a depăşit condiţia şi a scris”.

La nivel mondial, ţările cu cele mai multe cazuri de depresie sunt India, China, Statele Unite, Rusia şi Brazilia. Tot ele sunt pe primele locuri şi în cazul incidenţei unor boli psihice precum schizofrenia sau tulburarea bipolară.

„Cartea mea încearcă să-i facă pe oameni să conştientizeze că există o linişte teribilă care ascunde această patologie, această boală mintală, acest chin de a trăi. Thomas avea astfel de perioade: când era deprimat, dispărea cu totul, se ascundea de prieteni, se închidea în casă şi nu ieşea. Aşa că prietenii lui nu aveau nici cea mai mică idee despre ce se întâmpla. Îl ştiau mereu în formă, haios, vesel, amuzant. Îl vedeau doar ca pe un tip seducător, plin de energie, plin de viaţă. Nu îi cunoşteau latura sa sumbră, depresivă.  Este foarte greu să supravieţuieşti în societate dacă nu reuşeşti să te adaptezi cumva. Am încercat cât am putut să mă pun în locul lui Thomas. Am încercat să înţeleg prin ce trecea. Nu putem judeca viaţa unui om doar ghidaţi de criterii strict sociale. Nu putem judeca doar prin prisma reuşitelor, a eşecului, a adaptării la societate. Din punct de vedere social, Thomas nu a reuşit să-şi găsească un loc al lui. Şi-a multiplicat propriile eşecuri. Exista în el atât de multă suferinţă care îl făceau să fie atât de uman. Şi, de fapt, asta este adevărata valoare a unui om”, spune scriitoarea Catherine Cusset.

În multe dintre cazurile studiate de specialiştii în psihiatrie, există o constantă: aceea că apropiaţii persoanelor care comit suicid au fost avertizaţi de posibilitatea unui astfel de act. Doar că, în majoritatea situaţiilor, persoanele depresive îşi ascund propriile suferinţe. Şi, adesea, discuţia despre un eventual suicid nu este luată în serios.

„Cred că adevăratul motiv pentru care am scris această carte este şocul pe care l-am avut când am aflat de suicid. Am fost complet şocată, în stare de stupefacţie. Cu atât mai mult cu cât Thomas îmi spusese că vrea să se sinucidă, dar eu nu l-am crezut. Pentru că îl vedea plin de viaţă, era imposibil să moară. Şi apoi, când am aflat că s-a sinucis, dispariţia sa mi-a provocat o durere cruntă. Şi atunci mi-am pus întrebarea „De ce? De ce s-a întâmplat asta?". Şi cartea mea răspunde la această întrebare. Este o tentativă de a-l cunoaşte pe celălalt Thomas, cel pe care nu l-am cunoscut, un Thomas ascuns, singur. Eu îl vedeam mereu înconjurat de prieteni, dar el era singur, de fapt. Şi şi-a pus capăt zilelor”, explică autoarea romanului „Celălalt pe care-l adoram”.

(Urmăriți emisiunea „Digicult” în fiecare sâmbătă, de la ora 14:30, la Digi24)

• Etichete:
• scriitori
• carti
• sinucidere
• depresie
• carti sinucidere
• thomas bulot
• catherine cusset
• celalalt pe care îl adorm
• tema sinuciderii in arta
• depresia literatura

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei