Live

Bonton. Elitele care au construit România modernă

Data publicării:

Prima femeie arhitect din România, Virginia Andreescu Haret, a lăsat în urma sa câteva construcţii emblematice. Una dintre acestea este Palatul Tinerimea Română, o clădire în care îşi desfăşurau activitatea tinerii remarcabili ai ţării. În acele vremuri, educaţia era o prioritate, iar elitele care se adunau în acel loc au contribuit la modernizarea României. Aflăm întreaga poveste duminică, de la 17:30 la Bonton.

Tinerimea Română a fost o asociaţie culturală şi educaţională înfiinţată la sfârşitul secolului 19. Printre susţinătorii ei a fost şi marele istoric Nicolae Iorga.

Anita Sterea, istoric: Tinerimea Română apare ca o dorinţă de afirmare, ca o dorinţă de închegare a spiritului naţional. Apare şi pentru a aduce un omagiu celor care au fost în trecut, dar întotdeauna şi pentru a privi în viitor. Pentru că toţi aceştia, de la membri fondatori, până la cei care şi-au pus amprenta asupra dezvoltării acestei societăţi au înţeles că fără educaţie nu poţi să ai viitor.

Clădirea în care şi-a desfăşurat activitatea tinerii luminaţi ai ţării a fost finalizată în 11 ani şi a fost proiectată de Virginia Andreescu Haret, prima femeie arhitect din România şi una dintre primele din lume. Fondurile au venit chiar şi din donaţii, iar lucrările s-au întins pe o perioadă de aproape 11 ani.

Marin Cazacu, managerul palatului, violoncelist: Clădirea are șapte etaje, are o sală uluitoare de spectacole, un fel de teatru în miniatură, îl poţi asocia cu teatrul La Scala din Milano.

În Palatul Tinerimii Române e existau o tipografie, un restaurant, o bancă, sală de festivităţi, camere de dormit, bibliotecă şi chiar şi un muzeu etnografic.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Bonton. Călătorie în Provence

Bonton. Moda, a doua industrie poluantă a lumii

Bonton. Cum alcătuim o garderobă în mod inteligent

Bonton. Renașterea unui monument

Partenerii noștri