Live

Bilete la Festivalul „George Enescu”, vândute pe un site neautorizat. Avertismentul organizatorilor

Data publicării:

Artexim, organizatorul Festivalului Internaţional „George Enescu”, avertizează cu privire la un site neutorizat să vândă bilete pentru eveniment şi a anunţat că a formulat o plângere la poliţie pe numele acestuia.

Site-ul în cauză este viagogo.com. „Am fost informaţi de faptul că bilete la concertele din cadrul Festivalului “George Enescu” ediţia 2019 sunt puse în vânzare pe un site care nu are nici o formulă de parteneriat cu festivalul sau cu partenerii oficiali de ticketing, Eventim. Site-ul în cauză extrage în mod automat bilete (achiziţionează prin programe automate) sau vinde bilete achiziţionate de alţi utilizatori. Vă rugăm să aveţi în vedere că aceste achiziţii nu sunt sigure întrucât comenzile sunt emise pe numele şi identităţile celor care au achiziţionat biletul la prima mână, iar cumpărătorul la mâna a doua practic nu are niciun control asupra achiziţiei şi riscă să fie înşelat”, au transmis organizatorii, potrivit News.ro.

Ei au exemplificat: „În cazul în care cumpărătorul iniţial renunţă la comandă, Eventim returnează banii şi anulează biletul astfel ca accesul la sală nu va mai fi posibil pentru cumpărătorul la a doua mână”.

„Eventim a avansat solicitari pentru oprirea acestei activităţi, din păcate, în ţara de origine a site-ului acest tip de vânzare este permis şi activitatea nu poate fi oprită. Artexim înaintează în acest moment o plângere la poliţie”, se mai arată în comunicatul transmis luni.

Sursele oficiale de bilete pentru Festivalul „George Enescu” sunt eventim.ro, magazinele partenere Eventim: Telekom, Orange, Vodafone, Diverta, Librăriile Humanitas şi Cărtureşti, Carrefour şi staţiile OMV) şi punctele de lucru Eventim din Bucureşti şi Cluj-Napoca, casieriile UPC din Bucureşti şi Cluj-Napoca şi site-ul festivalenescu.ro.

Pe 6 martie, când au fost puse în vânzare, peste 8.000 de bilete au fost vândute în primele 45 de minute.

Festivalul „George Enescu” va avea loc în perioada 31 august - 22 septembrie.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Concursul Internațional George Enescu 2024. Care este programul concertelor de anul acesta de la Ateneul Român

TVR a pierdut dreptul de transmitere a Festivalului George Enescu. Va fi difuzat de Trinitas TV

Vlad Eftenie, la Digicult, despre secretele fotografiei la evenimente oficiale

Festival. 120.000 de bilete vândute într-o jumătate de oră

Partenerii noștri