A murit Chick Corea, unul dintre cei mai influenți pianiști de jazz
Pianistul american Chick Corea, legendă a jazz-ului, a murit marţi, bolnav de o formă rară de cancer, la vârsta de 79 de ani, potrivit unui comunicat publicat joi pe pagina sa de Facebook, notează AFP, preluată de Agerpres. Compozitor şi pionier al claviaturii electrice şi electronice, Chick Corea a fost, alături de Herbie Hancock şi Keith Jarrett, unul dintre cei mai influenţi pianişti ai secolului al XX-lea.
„Vreau să le mulţumesc tuturor celor de-a lungul călătoriei mele care au făcut ca focul muzical să se păstreze aprins”, a scris el într-un mesaj redactat înainte de moartea sa, potrivit comunicatului pregătit de echipa sa.
„Am speranţa că cei care au o idee bună să cânte, să scrie, să interpreteze ceva, o vor face. Dacă nu pentru ei înşişi, atunci pentru noi ceilalţi. Nu numai că lumea are nevoie de mai mulţi artişti, ci este, de asemenea, mai distractiv”, a adăugat el.
El a descoperit recent că are cancer, a precizat comunicatul.
Născut la 12 iunie 1941 în Chlesea, Massachusetts, Chick Corea, fiul unui trompetist de jazz, a învăţat pianul înainte de a şti să citească, apoi, în jurul vârstei de 11 ani, s-a apucat de baterie.
Înscris la Universitatea Columbia din New York după absolvirea liceului, a ajuns la New York în 1959.
Într-o seară, merge la clubul de jazz Birdland unde îi vede în special pe trompetistul Miles Davis şi pe saxofonistul John Coltrane interpretând The Dead Leaves. Este un şoc.
„După aceea, de ce aş mai fi vrut să studiez istoria civilizaţiei occidentale?”, va spune el, zâmbind, în podcastul Prestige 70 din 2019.
De la tobe la pian
Abandonează universitatea şi, după ce a luat în calcul o carieră de baterist, este angajat de saxofonistul Stan Getz.
Participă la mai multe proiecte şi înregistrează, de asemenea, primele sale albume solo la sfârşitul anilor 1960, în special Is, unde dă frâu liber improvizaţiei.
În toamna anului 1968, pentru un concert la Baltimore (Maryland), înlocuieşte, pe nepregătite, un alt pianist de renume, Herbie Hancock, în grupul format de Miles Davis.
„Cântă doar ce auzi”, îi spuse muzicianul cu vocea lui răguşită. „Asta chiar m-a eliberat. Pentru că eram obişnuit să cânt muzică improvizată”, a explicat el în podcast.
Împreună, ei se îndreaptă către o formă de jazz complet eliberată, fără repetiţii în prealabil, în care fiecare muzician dă propria interpretare temei, unde spontaneitatea este esenţială.
Jazz fusion
Miles Davis va înregistra împreună cu Chick Corea câteva dintre albumele sale emblematice, precum Bitches Brew (1970), un album de cotitură, revoluţionar, eliberat de canoanele stricte ale jazzului pentru a deschide această muzică către alte stiluri, în special rock.
Este naşterea jazz fusion, care amestecă influenţe multiple, inclusiv rock, funk şi rhythm and blues.
În 1971, pianistul fragil cu părul creţ şi-a fondat propriul grup, Return To Forever, pentru a-şi continua aventura muzicală. Înlănţuind albume, concerte şi proiecte, el va culege nu mai puţin de 23 de premii Grammy, premiile industriei muzicale americane, ultimul în 2019.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News