Live

Ce s-a întâmplat în Santorini după ce industria turismului a luat o pauză din cauza pandemiei

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver / GettyImages

Santorini, cea mai populară insulă din Grecia, își redeschide aeroportul pentru un număr limitat de zboruri internaționale începând cu 1 iulie, iar vasele de croazieră, nelipsite până în acest an, nu se vor întoarce prea curând, scrie CNN.

Cea mai vizitată insulă grecească a fost afectată puternic de pandemia de coronavirus. Economia locală se bazează în proporție de 90% pe turism, dar hotelierii se așteaptă anul acesta doar la 15% dintre vizitatori, față de 2019, estimând că pierderile vor fi uriașe.

Există însă și localnici care preferă să vadă partea plină a paharului. În lipsa turiștilor, insula a putut „respira” aşa cum nu a mai avut ocazia până acum, iar absența turiștilor străini pe insulă a avut efecte pozitive: nu a fost înregistrat niciun caz grav de COVID-19.

„Nimeni din Santorini nu vrea să se îmbolnăvească cu COVID-19. Ne-am simţit în siguranţă”, povestește Joy Kerluke, proprietarul unui restaurant. „Ne-am bucurat cu toţii de linişte şi de peisaj o perioadă lungă de timp”.

De asemenea, absența vizitatorilor a permis finalizarea mai multor proiecte de infrastructură. Aeroportul din Santorini are din această lună un nou terminal, iar lucrările la drumul care face legătura între Oia şi aeroport, precum şi o parte din portul Athinios, au fost, de asemenea, finalizate.

Și proprietarii tavernelor din Santorini au profitat de acest răgaz și au luat măsuri pentru a primi turiștii în siguranță. Mesele au fost mutate la distanțe sigure, iar personalul a fost echipat cu măști de protecție.

Editor: Cristina Iancu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Furtuna Bora a făcut prăpăd pe insula grecească Rodos. Imagini ca la inundațiile din Spania

La Salonic se inaugurează sâmbătă metroul, după 20 de ani de așteptare și multe descoperiri arheologice. Unele vor fi expuse

Premieră nedorită în Franța, a doua mare economie din zona euro. Guvernul se împrumută la aceleaşi dobânzi ca şi Grecia

Grevă generală și proteste în Grecia. „Când vin facturile de electricitate avem atacuri de cord”

Partenerii noștri