Foto De ce un celebru muzeu din Amsterdam a renunțat la curățenie
Personalul de curățenie al unei galerii din Rijksmuseum, în Amsterdam, a primit ordin să nu șteargă praful, să renunțe la aspiratoare și să lase insectele să circule libere prin muzeu, totul în numele artei, scrie The Guardian.
Furnicile, păianjenii și alte insecte care ar putea provoca repulsie vizitatorilor sunt binevenite în muzeul Rijksmuseum din Amsterdam pentru a arăta cum s-au schimbat percepțiile de-a lungul timpului.
Ca parte a unei expoziții care explorează schimbarea percepției asupra insectelor înfricoșătoare în artă și știință de-a lungul timpului, muzeul a permis ca în ultimele trei luni tot felul insecte să fie lăsate libere în interiorul instituției.
Julia Kantelberg, curator adjunct, a declarat că au fost încurajați de Tomás Saraceno, un artist argentinian stabilit la Berlin, ale cărui lucrări apar în cadrul expoziției, să prețuiască pânzele de păianjen, indiferent unde ar apărea.
„Pânzele sunt tratate ca piese de artă. Saraceno ne-a provocat să recunoaștem pânzele de păianjen cu care coabităm deja în Rijksmuseum”, a spus Kantelberg. „Cu trei luni înainte de deschiderea expoziției, personalul de curățenie a fost rugat să nu îndepărteze păianjenii și pânzele lor. De atunci, m-am plimbat săptămânal pentru a vedea unde au început să apară pânze – un mod foarte diferit de a privi clădirea pe care o cunosc atât de bine”.
Vizitatorii care vor intra în muzeu pentru această expoziție, care se va deschide la 30 septembrie, vor explora modul în care atitudinile s-au schimbat de-a lungul timpului și vor fi, de asemenea, invitați să își reconsidere propriile sentimente față de insectele de toate formele și dimensiunile.
Editor : A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News