Live

Cum ne păstrăm imunitatea în pandemie? Ce trebuie să facă diabeticii?

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Alamy / Profimedia

Orice kilogram în plus adăugat greutății noastre afectează imunitatea organismului, avertizează prof. univ. dr. Nicolae Hâncu, medic nutriționist. Pe de altă parte, nu este cazul nici să ținem cure de slăbire în această perioadă. Important este și somnul, care contribuie la combaterea fricii. Frica înseamnă adrenalină, iar adrenalina duce, de asemenea, la scăderea imunității.

„Noi, oamenii, trebuie să ne fortificăm printr-o alimentație corespunzătoare. Populația care se presupune că nu este bolnavă, care nu are nicio afecțiune cunoscută, este bine să-și păstreze echilibrul energetic, să nu se îngrașe. Nu este momentul să câștigăm niciun kilogram, pentru că înseamnă plus de grăsime și înseamnă depresiune imunologică. Nu este cazul nici să facem cure de slăbire, ci să ne păstrăm un echilibru alimentar”, a declarat profesorul Nicolae Hâncu la Digi24.

Ce mâncăm?

În al doilea rând, compoziția alimentelor trebuie să fie una corespunzătoare, conform normelor ce se inspiră din alimentația mediteraneană: să mâncăm în fiecare zi preparate cerealiere integrale cât se poate de mult, cât de mult să fie nerafinate, apoi să mâncăm fructe, să mâncăm legume, câte un pumn de nuci, să mâncăm albuș de ouă, să bem iaurt, două porții pe zi, și să consumăm cantități moderate de leguminoase, de fasole boabe, mazăre, linte și să fim foarte atenți ca fructele să le mâncăm, și să nu le bem sub formă de fresh-uri - recomandă profesorul Hâncu.

Să recurgem la aparatele de „tortură” din casă

Fortificarea organismului este extrem de importantă și alături de o alimentație corespunzătoare, trebuie să ne gândim că și în condițiile de apartament se poate face mișcare.  Să dăm jos hainele de pe „aparatele de tortură” - bicicleta de cameră, benzile de alergare -, să ne așezăm pe ele de două-trei ori pe zi sau dacă nu le avem, să facem pur și simplu gimnastică de cameră, să antrenăm și copiii în această acțiune, să organizăm jocuri, care sunt extrem de atractive, înseamnă medicul nutriționist.

Somnul combate frica

Somnul trebuie să fie foarte regulat, e bine să avem 7-8 ore de somn pe zi. „Să nu uităm că somnul ne ajută foarte mult la combaterea fricii. Frică înseamnă adrenalină, iar adrenalina înseamnă scăderea imunității”, subliniază prof. Nicolae Hâncu.

Flora intestinală, cel mai important organ imunologic

„Un lucru foarte important - și nu trebuie să trecem peste el - este să ne asigurăm un tranzit intestinal normal. Este o metodă oarecum indirectă prin care evaluăm sănătatea colonului, flora intestinală se pare că este cel mai important organ imunologic pe care îl are organismul”, atrage atenția specialistul.

Șansă pentru fumători

Fumătorii reprezintă o mare categorie de risc. „Eu cred că îi ajută Dumnezeu în acest moment și le oferă această șansă extraordinară de a se gândi că se pot lăsa de fumat. Ar fi o motivație supremă și ar fi bine să facă pasul spre a se lăsa de acest obicei atât de păcătos”, spune profesorul Nicolae Hâncu.

Cum să coabităm cu stresul

Fără îndoială că însingurarea și izolarea se adaugă altor condiții de stres, de incertitudinea legată de profesie, de spectrul financiar și preocupările care rezultă de aici, dar stresul nu-l putem elimina, spune profesorul Hâncu. În schimb, „suntem obligați să coabităm cu stresul și coabitarea cu stresul de cea mai înaltă calitate se face tocmai prin stilul de viață sănătos pe care l-am amintit până acum. Să eliminăm bombardamentele mediatice negative, putem trece peste foarte multe lucruri, nu trebuie să contabilizăm noi morții care apar de câteva ori pe zi. Știm că există, ne pare foarte rău, dar să ne gândim la programe culturale, care sunt atât de bogate la televiziune, la radio, pe YouTube. Să nu uităm că există biblioteci, să nu uităm că există atâtea posibilități să fim solidari cu toții absolut în toate” - îndeamnă profesorul Nicolae Hâncu.

Ce trebuie să facă persoanele cu diabet

Cei care au diabet sunt la un risc crescut. Dar riscul crescut nu este numai din cauza coronavirusului. Toate bolile care se asociază cu diabetul au o formă mai severă. Persoanele cu diabet deja beneficiază de un ghid pe care Federația Română de Diabet l-a lansat deja în spațiul virtual (vezi aici).

Persoanele cu diabet în primul rând să-și controleze glicemia mai atent decât o făceau până acum. În al doilea rând, trebuie să se asigure că au pentru o perioadă de cel puțin două-trei luni medicamentele și testele necesare pentru a-și verifica glicemia.

Bineînțeles, toate observațiile legate de alimentație și mișcare și de coabitare cu stresul sunt valabile și în cazul lor, punctează prof.univ.dr Nicolae Hâncu, medic diabetolog.

Editor: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Coronavirusul SARS-CoV-2 și răspunsul imun înnăscut. Descoperirile care ajută la dezvoltarea unor medicamente mai eficiente

„Nu există alimente minune care cresc imunitatea”. Cum ai grijă de sistemul imunitar în sezonul rece, potrivit specialiștilor

Primul vot pentru imunitatea lui Nelu Tătaru. Cazul este dezbătut în Comisia juridică

Curtea de Justiție a UE respinge recursul separatistului catalan Carles Puigdemont pentru a fi recunoscut ca europarlamentar

Partenerii noștri