Live

Profesor universitar: Suntem mândri de copiii noștri. Chiar trebuie să-i arătăm lumii întregi?

Data publicării:
Prof. Constantin Vică, lector la Universitatea de Filosofie București Foto: Facebook

Lectorul universitar Constantin Vică, din cadrul Facultăţii de Filosofie a Universităţii Bucureşti, a atras atenţia, joi seară, în cadrul unui eveniment dedicat folosirii excesive a imaginii copiilor online, asupra responsabilităţii care revine părinţilor în protejarea acestora de „capcanele” internetului, relatează Agerpres.

„Cea mai mare mândrie a unui părinte este copilul său. Şi asta este un lucru bun, care a ajutat la supravieţuirea speciei noastre, pentru că suntem, de departe, specia care investeşte cel mai mult în copii, îi privim ca pe un dar de la Dumnezeu. Dar nu uitaţi că rezultatul mândriei în creştinism este deznădejdea. Suntem mândri de copiii noştri. Trebuie, cumva, să-i arătăm lumii, să-i ridicăm tot mai mult. Dar întrebarea este, chiar trebuie să-i arătăm lumii întregi? Poate că lumea întreagă nu este foarte interesată, poate că din reflex dă like-ul ăla, că, atunci când vezi o faţă drăguţă, dai like. N-o să încep să-i scriu unui părinte: Auzi, mă, dă poza jos!  Că-mi place. Şi eu mă mândresc că am prieteni cu copii atât de frumoşi, atât de deştepţi. Dar mă uit încă o dată la chestia asta. Când îmi dau seama că alături de noi şi ei devin nişte produse care se vând online, pe mine mă sperie”, a spus lectorul Constantin Vică la evenimentul „Sharenting. Folosirea excesivă a imaginii copiilor în online”, găzduit de Seneca Anticafe.

El a subliniat că uliţa pe care ieşeai altădată să te lauzi cu copilul tău „rămânea în sat”.

„Copilul cu obrăjorii lui era atins de vecini, de oamenii din sat ş.a.m.d. Acum ne aflăm în ceea ce Marshall McLuhan numeşte 'satul global'. Asta înseamnă că toată lumea poate avea acces, chiar dacă daţi toate setările alea de privacy. Sunt două planuri: unul este planul ăsta, al interacţiunii dintre noi, în satul global şi în satul local, şi altul este planul care n-a existat în satul local, care n-a existat nici în urmă cu 10-12 ani pe internet”, a explicat Constantin Vică.

Profesorul a invitat la respectarea „principiului precauţiei”.

„Noi folosim acest principiu al precauţiei când nu ştim care sunt riscurile pe care le presupune o anumită inovaţie. (...) Sfatul care se poate da este să urmăm acest principiu. Or, cineva îmi spune: 'Precauţia nu e moralitate'. Da, dar e un pas spre moralitate. Aşa cum suntem precauţi în relaţia cu prietenii sau chiar cu părinţii noştri, poate ar trebui să fim la fel de precauţi şi în relaţie cu viitorul copiilor noştri şi poate chiar cu prezentul. N-am vrut să vorbesc despre asta, dar există cluburi de pedofili în lumea asta, care ghiciţi de unde-şi iau materialele. Acum, direct de pe paginile noastre. Pentru că acum totul este la vedere. Viaţă privată nu înseamnă un secret, ci altceva. Înseamnă capacitatea de a decide ce informaţie despre tine să se afle, unde şi cum să circule. În momentul în care deţii această capacitate - iar copiii noştri încă nu o deţin - putem vorbi despre faptul că eşti puţin responsabil de viaţa ta privată şi de ce afişezi, unde sunt limitele. Copiii noştri încă nu sunt responsabili”, a mai spus Constantin Vică.

Potrivit organizatorilor, fenomenul de sharenting - alăturarea dintre share şi parenting - denumeşte distribuirea de către părinte sau profesor a imaginilor despre copil în mediul online, practică prin care i se creează acestuia o „amprentă digitală” cu mult înainte ca el să îşi înceapă propria viaţă digitală sau, în alte cazuri, paralel cu aceasta, dar devenind parte din identitatea digitală a copilului.

Constantin Vică este doctor în filosofie al Universităţii din Bucureşti din anul 2011, cu o teză de filosofie practică în domeniul internetului şi al tehnologiei web. Activitatea sa se concentrează asupra aspectelor etice ale proprietăţii intelectuale, eticii şi politicii noilor tehnologii, diverselor problematici de etică aplicată, precum şi dezvoltării noilor media în contextul comunicării interculturale. Este cercetător afiliat Centrului de Cercetare în Etică Aplicată şi, de asemenea, director adjunct şi editor online al acestuia. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Albania interzice TikTok timp de un an, după uciderea unui adolescent. Premierul acuză platforma că alimentează violența

Moș Crăciun, folosit ca amenințare în educația copiilor. Ce spun psihologii despre metoda la care apelează părinții înainte de Crăciun

Senat: Părinţii care vor fi exceptaţi de la suprataxarea contractelor part-time. Condițiile care trebuie îndeplinite

Sărbători sau pedeapsă: Un sfert din părinții din SUA își disciplinează copiii amenințându-i cu Moș Crăciun

Partenerii noștri