Aventura prin Asia a ajuns la final. 30.000 de kilometri parcurși în 42 de zile de doi sătmăreni
Aproape 30 de mii de kilometri, 16 ţări şi temperaturi de -24 de grade. Au fost câteva dintre bornele care au marcat aventura pe care au trăit-o un sătmărean şi fiul său timp de 42 de zile în îndepărtata Asie. Cei doi au refăcut traseul parcurs pe jos de bunicul lor, evadat dintr-un lagăr în timpul celui de-al doilea război mondial. Au avut parte şi de emoţii: au fost la un pas să fie arestaţi în Uzbekistan.
Cum ar arăta emisiile de CO2 dacă ar fi vizibile din spațiu
Val de căldură fără precedent în Asia
Datoriile nerecuperate din perioada comunistă
Cărbunele Rusiei, fără succes pe piața din Asia?
Imagini filmate în avionul Azerbaijan Airlines, chiar înainte de prăbușire
Cauza prăbușirii avionului Azerbaijan Airlines: aeronava, lovită de antiaeriana cecenilor
Marcel Ciolacu a publicat pe TikTok poze ilizibile despre care susține că sunt facturile zborurilor Nordis
Elicea unei eoliene riscă să cadă peste un azil de bătrâni din Poarta Albă. Centrala funcționează necontrolat
Casa din Alba care întoarce toate privirile: e decorată de Crăciun cu mii de beculețe
Attila şi Norbert Bartici, tată şi fiu, au revenit din aventura vieţii lor. Au străbătut o bună parte din Asia pentru a ajunge la Vladivostok, locul unde bunicul lui Attila a fost încarcerat. O aventură care nu a fost ferită de peripeţii. Într-o ţară din fostul lagăr comunist poliţiştii au fost la un pas să-i reţină.
"În Uzbekistan, e o ţară comunistă, unde chiar a vrut să ne aresteze fiindcă am filmat un tunel şi nu era voie, dar am scăpat. Am dat un pachet de ţigări şpagă", povestește Attila Bartici.
O experienţă inedită au avut şi cu un angajat al Securităţii de Stat din Rusia.
"A treia oară când am ieşit din Rusia un domn de la KGB ne-a invitat şi două ore a întrebat chiar soţia mea unde lucrează, ce număr de telefon are. N-am înţeles de ce. A fost domn super ok, dar probabil că aşa se procedează la ei."
Sătmărenii au străbătut Siberia sălbatică, dar şi deșerturile Mongoliei sau Munții Caucaz. Chiar dacă au parcurs zeci de mii de kilometri, mulţi dintre ei pe şosele pline de gropi, au avut un singur incident cu maşina.
"Mongolia! Nu noi am fost de vină! A mers în faţă noastră un jeep, un camion. S-o rupt de la ei ceva, un fier, aşa. Ca şi o rangă, un fier, de la suspensie. O luat sub maşină şi de sub maşină ne-a intrat în bara din spate."
După această experienţă, cei doi sătmăreni apreciază şi mai mult efortul făcut de bărbatul evadat din lagăr. Timp de doi ani a venit pe jos, până acasă, în România.
"Şi după ce am ajuns acolo şi am mers mult cu maşina ne-am dat seama ce o însemnat să vii pe jos. Şi când am trecut prin Siberia sălbatică, când am ieşit din oraşul Cita, GPS-ul spunea peste 2105 kilometri să iei în dreapta."
Mai bine de jumătate din cele 42 de zile petrecute pe drum, aventurierii au dormit în maşină. Restul la localnici sau prin pensiuni de la marginea drumului. Spun că a meritat efortul, însă oboseala aproape i-a doborât.
"Alaltăieri, în Constanţa, ne-a invitat un prieten la o pizza. Stăteau la masă, vorbeau pe româneşte - că eram în Constanţa - şi eu am stat şi m-am gândit în Uzbekistan cum se vorbeşte limba română", spune Attila Bartici.
Costurile totale pentru expediție s-au ridicat la aproximativ 8.000 euro. La întoarcerea acasă, cei doi au fost primiți în Piața Libertății din Satu Mare de zeci de prieteni și apropiați
Redactor: Adrian Ciucuriţă
Operator: Kristian Kosa
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News