VIDEO. Apariție rară în adâncurile oceanului. Vietatea care a fost zărită doar de câteva ori până acum
Oamenii de știință care au participat la o expediție în adâncurile oceanului au zărit una dintre cele mai rare creaturi. Un calamar cu brațe lungi, descris pentru prima dată abia acum 20 de ani. De atunci, a fost zărit de numai 12 ori în toată lumea. De această dată, a fost văzut la aproape 3.000 de metri adâncime în largul Floridei.
Calmarii din familia Magnapinna au toate brațele, toate extensiile, de aceeași lungime. Sunt lungi și subțiri ca niște spaghete și trebuie să le țină pe toate zece în aceeași poziție.
Iată reacția cercetătorilor când au realizat că au în față o asemenea vietate rară:
Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”
George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”
Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă
Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°
Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”
Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile. Fiți cuminți, mergeți pe vârfuri”
Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza
- Cineva trece pe deasupra noastră.
- Ce e asta?
- Un calmar!
- Da, e un calmar!
- Hai după el!
- Oau! Cât de interesant!
- Cred că este un calmar cu brațe lungi.
- Ce fantomatic este!
- O fi din specia Magnapinna?
- Da, este un calmar Magnapinna. Am crezut că este o singură specie, dar am descoperut că sunt cel puțin trei sau patru specii distincte. Este ca un extraterestru! Poți să vezi prin el.
Calamarii cu braț lung sunt un grup de cefalopode rar întâlnite, cu o morfologie distinctă. Atât brațele, cât și tentaculele calamarului sunt extrem de lungi și se crede că au o lungime cuprinsă între 4 și 8 metri. Modul în care se hrănește calmarul încă nu a fost încă descoperit, pentru că nici nu a fost capturat vreunul vreodată ca să poată fi studiat îndeaproape. Oamenii de știință presupun că se hrănește târându-și brațele și tentaculele de-a lungul fundului mării și apucând organisme comestibile de pe fundul mării sau poate că se folosește pur și simplu de o tehnică de tip „prindere în capcană”, așteptând în mod pasiv ca prada, cum ar fi zooplanctonul, să se lovească de brațele sale.
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News