Live

Statele UE vor permite utilizarea proteinelor obţinute din insecte ca nutreţ pentru păsări şi porci

Data actualizării: Data publicării:
Statele UE vor permite utilizarea insectelor în alimentația păsărilor şi a porcilor. Foto: Profimedia

Uniunea Europeană urmează să permită utilizarea proteinelor obţinute din insecte ca nutreţ pentru păsări şi porci, o decizie care ar putea da un impuls semnificativ unei industrii care se află într-un stadiu incipient, transmite Bloomberg.

Statele membre ale blocului comunitar au aprobat această propunere, a confirmat miercuri un purtător de cuvânt al Comisiei Europene. Parlamentul European şi Consiliul European examinează acum măsura şi ar urma să finalizeze lucrările la începutul lunii august.

Insectele ar putea deveni o sursă mai sustenabilă de proteine graţie impactului lor mai redus asupra mediului înconjurător şi a valorii nutriţionale ridicate, ceea ce a atras atenţia unor giganţi din industria agro-alimentară precum Cargill Inc. şi Nestle SA. Potrivit firmei de consultanţă Arcluster Pte., creşterea insectelor în ferme va înregistra un salt de zece ori, depăşind o valoare de 4,1 miliarde de dolari la nivel global în 2025.

Cea mai mare parte din cerere va veni din sectorul creşterii animalelor, deşi până la 10% din producţia de insecte a Europei ar putea merge spre consumul uman, susţine International Platform of Insects for Food and Feed, potrivit Agerpres.

Utilizarea proteinelor din insecte ca nutreţ pentru pui şi porci reprezintă o inversare parţială a unui embargou introdus în 2001, pe fondul îngrijorărilor provocate de boala vacii nebune (BSE), o boală care a provocat peste 175 de decese în Marea Britanie după ce s-a răspândit de la vite la oameni.

EFSA a decis că viermele de făină este sigur pentru consumul uman, atât ca atare cât şi ca aditiv pudră

Potrivit Comisiei Europene, modificările vor permite de asemenea şi ca unele proteine animale procesate să fie folosite ca nutreţ pentru hrana păsărilor şi porcilor.

Purtătorul de cuvânt al Executivului comunitar, citat de Bloomberg, a spus că nu există îngrijorări cu privire la relaxarea regulilor, având în vedere opinia venită de la Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA). În plus, interdicţiile cu privire la hrănirea şeptelului cu animale din aceeaşi specie, şi cea privind folosirea de proteine animale ca nutreţ pentru vaci şi oi, vor rămâne în vigoare.

La începutul acestui an, Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) a decis că viermele de făină este sigur pentru consumul uman, atât ca atare cât şi ca aditiv pudră. Opinia exprimată de EFSA este doar primul pas în procesul la finalul căruia autorităţile vor decide dacă vor aproba vânzarea de snacks-uri, batoane de proteine, fursecuri şi alte produse alimentare care să conţină insecte printre ingrediente.

Europa este un lider în ceea ce priveşte start-up-urile concentrate pe creşterea insectelor, după ce a inclus insectele pe lista alimentelor sustenabile. Autorităţile europene au alocat fonduri pentru cercetare şi facilităţi de producţie, iar blocul comunitar permite deja folosirea insectelor pentru hrana peştilor, câinilor şi pisicilor.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat a încercat să iasă din Peru cu 320 de tarantule lipite de corp. Ce l-a dat de gol

1.200 de porci de la o fermă din Sălaj vor fi sacrificați din cauza pestei porcine africane

Aproape 2.000 de porci vor fi ucişi la o fermă din Sibiu, după descoperirea unui focar de pestă porcină africană

Premiul Nobel pentru Chimie 2024. David Baker, Demis Hassabis şi John M. Jumper au câștigat pentru că „au descifrat codul proteinelor”

Partenerii noștri