Live

Galerie Foto Pinguinii de la un acvariu japonez refuză să mănânce peștele ieftin și își vor delicatesele înapoi

Data actualizării: Data publicării:
Pinguinii de la un acvariu japonez refuză să mânânce peștele ieftin FOTO: TV Asahi

Din cauza inflației, angajații de la Acvariul Hakone-en din Japonia, situat la o oră de mers cu mașina de Tokyo, au fost nevoiți să schimbe meniul pentru pinguini și vidre și au cumpărat pești mai ieftini, care, însă, sunt refuzați cu mândrie de animalele marine.

Într-o imagine surprinsă de TV Asahi, o angajată a acvariului îi flutură unui pinguin un macrou, dar acesta nu are nicio reacție. Când ea mută peștele mai aproape de cioc, pinguinul își întoarce capul cu aroganță. O vidră adulmecă peștele, dar fuge repede de lângă el.

Până acum, pinguinii și vidrele de la Hakone-en primeau în general „aji” și stavrid negru japonez, pești de calitate superioară și cu un preț pe măsură, consumat cu plăcere de animale. Dar acvariul, care găzduiește 32.000 de animale, inclusiv rechini și foci, nu a fost imun la problemele economice care afectează multe economii ale lumii. Prețul la aji a crescut cu 20-30% față de anul trecut, a precizat administrația acvariului, potrivit CNN.

Așa că, pentru a reduce costurile, s-a trecut la o alternativă mai ieftină - macroul.

Dar noul meniu nu a fost bine primit, angajații acvariului fiind nevoiți să fie creativi pentru a determina animalele să mănânce. De exemplu, vidrele și pinguinii par mai dispuși să mănânce macroul atunci când peștii sunt amestecați cu aji-ul lor preferat.

Angajații spun că pinguinii și vidrele au, totuși, preferințele lor în materie de pește și în continuare vor face tot posibilul pentru a le satisface gusturile. „Toate animalele din acvariu sunt o familie și facem tot posibilul pentru a le menține sănătoase. Nu am forța niciodată niciun animal să mănânce ceea ce nu vrea. Ne-ar plăcea, în schimb, să avem mai mulți vizitatori, iar asta ne-ar fi de ajutor”, au mai precizat angajații.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii l-au descoperit pe românul care a câștigat milioane, dar a pierdut totul: ”A rămas fără bani, dinți, soție și copil”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un actor japonez care făcea reclamă la o bere, concediat după ce a intrat beat în casa vecinului. „Cred că am vrut să folosesc toaleta”

Japonezul plătit să nu facă nimic a câștigat anul trecut 80.000 de dolari

Un „vulcan misterios” care a devastat lumea la finalul Micii ere glaciare a fost identificat. Erupția sa a răcit clima Pământului

Un oraș din Japonia își va face de rușine cetățenii care nu aruncă gunoiul corect. Numele lor va fi publicat pe site-ul administrației

Partenerii noștri