Live

Galerie Foto Operațiunea specială "Barza". Cum s-a mobilizat o comună întreagă să salveze o pasăre care a ratat plecarea în țările calde

Data actualizării: Data publicării:
O barză care a ratat plecarea către țările calde și risca să înghețe în cuib a fost salvată după o mobilizare de proporții. FOTO: Facebook Viluț Mezdrea

O barză care a ratat plecarea către țările calde și risca să înghețe în cuib a fost salvată după o mobilizare de proporții a oamenilor din comuna Poiana Stamei și a autorităților locale. Povestea a fost relatată cu umor pe Facebook chiar de primarul localității, Viluț Mezdrea.

El a spus că a aflat vineri de faptul că în comuna Poiana Stampei, în zona gării CFR se afla o barză zgribulită într-un cuib, deși ea ar fi trebuit să plece deja spre țările calde.

"De când sunt eu primar, așa ceva n-am mai văzut", a spus el în glumă. O noapte întreagă s-a gândit la soluții pentru salvarea berzei care risca să înghețe.

Oamenii din localitate își făceau griji cum să prindă barza și apoi ce să facă cu ea.

"Mă consult cu d-na secretar general Alina Ivan și stabilim că prim pas, să sunăm la Poliția pentru protecția animalelor Suceava ceea ce am și făcut, doar că de acolo ni s-a spus că nu întră în atribuțiunile lor având în vedere că barza este o specie ocrotită de lege iar competență ar fi a celor de la Garda de Mediu. Sun urgent pe d-na Iordache Adriana - comisar șef, o deranjez din ședința operativă și îi transmit problema stringentă cu care mă confrunt la nivelul comunei și o rog să mă ajute! Îmi ascultă doleanța și după care facem un plan de intervenție rapidă care sună cam așa: anunțăm ISU SV care prin personalul de specialitate vor captura barza, anunțăm DSV SV pentru că printr-un medic veterinar să facă o evaluare a stării de sănătate a berzei; zis și făcut… în 15 min după închiderea apelului cu doamna Comisar șef ne întâlnim la casă berzei aflată pe vârful unui stâlp încărcat cu fire de electricitate… nici pompierii, nici medicul veterinar Tonea Mihai Ionuț nu pot interveni fără prezența reprezentanților Delgaz care trebuie să întrerupă curentul în zona... în urmă solicitării apare urgent și echipa Delgaz de la Vatra Dornei, așadar toate autoritățile pe poziție, dăm startul operațiunii… un reprezentant ISU se ridică prin intermediul nacelei și când ajunge sus…. Barza nu-i acasă!", povestește primarul întregul plan gândit.

După două ore, primarului i s-a spus că barza a fost văzută într-o livadă dar că nu poate fi prinsă, deoarece este speriată.

"A urmat îmblânzirea și socializarea cu barza, dl dr veterinar Tonea a achiziționat 2-3 kg de peste și zilnic i-a tot dus berzei și i-a dat să mănânce… și DA, planul a reușit…. Ieri în drum spre casă mă strigă d-na Pralea Valerică și îmi arată barza în grădina din față casei ei unde se ascundea printre alte berze artizanale/ornamentale pe care le avea amplasate în acea grădina. Încerc să mă apropii de ea, îi mai aruncăm câțiva peștișori, îmi fac curaj și… AM PRINS BARZA! o adăpostim temporar în grajd și anunț autoritățile…" , povestește în continuare edilul.

Pasărea a fost evaluată de medicul veterinar și s-a constatat că nu avea probleme de sănătate. Veterinarul a dus-o cu mașina inițial la Suceava – la Casa lui Patrocle, iar de acolo a fost dusă cu ambulanța animalelor la Sibiu unde va rămâne la adăpost iarna.

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO David Popovici și-a cumpărat o mașină de trei ori mai scumpă decât cele primite de la Țiriac: ”Mi-am permis”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elicea unei eoliene a căzut în curtea unui cămin de bătrâni, în timpul nopții. „Urmează să fie demontat tot sistemul”

Vântul puternic a doborât 82 de copaci în Bucrești. 69 de autoturisme au fost avariate

Explozie într-un bloc cu garsoniere din Topoloveni. 50 de persoane au ieșit, speriate, în stradă. O femeie a făcut atac de panică

O fosilă unică din era dinozaurilor ar putea desluși misterul evoluției păsărilor. O descoperire la fel de mare ca „Piatra din Rosetta”

Partenerii noștri