Live

Morsa Freya, celebră în Norvegia, ar putea fi eutanasiată. „Comportamentul nesăbuit al publicului pune vieţi în pericol”

Data publicării:
Morsa Freya. Foto: Profimedia

Autorităţile norvegiene au anunţat joi că au în vedere eutanasierea morsei Freya, devenită vedetă estivală în fiordul Oslo (Oslofjord) până la punctul de a pune în pericol viaţa publicului şi a animalului.

În pofida apelurilor constante prin care publicul este îndemnat să păstreze distanţa şi să nu deranjeze mamiferul, Freya, o femelă tânără care cântăreşte aproximativ 600 de kilograme, continuă să suscite multă atenţie, a explicat Direcţia norvegiană pentru pescuit într-un comunicat însoţit de o fotografie care prezintă o mulţime de privitori în imediata apropiere a morsei.

„Comportamentul nesăbuit al publicului şi nerespectarea recomandărilor autorităţilor pot pune vieţile în pericol”, a subliniat o purtătoare de cuvânt al direcţiei, Nadia Jdaini, citată de Agerpres. „Explorăm în prezent măsuri suplimentare, eutanasia putând fi o alternativă reală”, a adăugat ea.

În general, morsele trăiesc la latitudini mai nordice, arctice, însă Freya, al cărei nume face referire la o zeiţă asociată cu dragostea şi frumuseţea în mitologia scandinavă, se scaldă în apele capitalei începând de la 17 iulie.

Devenit vedetă în timpului valului de căldură din această vară, animalul a fost filmat vânând păsări sau cocoţându-se pentru a moţăi pe ambarcaţiuni ce se legănau sub greutatea lui, provocând daune semnificative. O morsă poate dormi până la 20 de ore pe zi.

Însă, în pofida recomandărilor, animalul continuă să fie deranjat de curioşii care se scaldă în proximitatea lui sau care se apropie excesiv de el, uneori însoţiţi de copii, pentru a-l fotografia, a precizat direcţia pentru pescuit.

„Bunăstarea îi este în mod clar diminuată. Morsa nu se odihneşte suficient, iar experţii cu care discutăm acum cred că este stresată”, a adăugat Jdaini.

Specie protejată, morsa se hrăneşte în principal cu nevertebrate precum moluşte, creveţi, crabi şi peşti mici.

Deşi în mod normal nu atacă omul, animalul ar putea, potrivit autorităţilor, să se simtă ameninţat de persoanele aflate în apropiere şi să le atace.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Povestea tinerei a cărei viață a început abia după ce i s-a permis să moară. S-a răzgândit în ultima clipă înainte să fie eutanasiată

Norvegia transferă peste 200 de milioane de dolari Ucrainei. Unde vor merge banii

Norvegia a câștigat Campionatul European de handbal feminin 2024

Încă trei avioane de vânătoare F-16, cumpărate de la Norvegia, au aterizat azi în România

Partenerii noștri