Live

Instanța a anulat un ordin al Ministerelor Mediului și Agriculturii care permitea uciderea urșilor

Data publicării:
Instanța a anulat un ordin al Ministerelor Mediului și Agriculturii care permitea uciderea urșilor. Foto: GettyImages

Curtea de Apel Constanța a anulat un ordin comun al Ministerului Mediului și al Ministerului Agriculturii care permitea uciderea urșilor. Ordinul din 2009 stabilea o serie de derogări de la măsurile de protecţie a speciilor de floră şi faună sălbatice, informează Mediafax.

Decizia instanței a fost anunțată joi și poate fi atacată în termen de 15 zile.

„Admite acţiunea. Anulează Ordinul nr.203/05.03.2009 privind Procedura de stabilire a derogărilor de la măsurile de protecţie a speciilor de floră şi faună sălbatice. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recursul urmând a se depune la Curtea de Apel Constanţa”, scrie pe portalul instanței.

Acțiunea în justiție a fost inițiată de Federația pentru Protecția Animalelor și Mediului (FPAM). Decizia vine la doar câteva zile după ce ministrul Mediului a anunțat că se caută soluții la problema urșilor care vin în zonele locuite de oameni.

FPAM: Practic, toate recoltările (execuțiile) de urs, din 2009 și până în prezent, sunt ilegale!

„Dreptate pentru urșii uciși! Curtea de Apel Constanța a dispus Anularea ORDINULUI comun al Ministrului Mediului si Ministrului Agriculturii nr.203/05.03.2009 privind Procedura de stabilire a derogărilor de la măsurile de protecție a speciilor de floră şi faună sălbatice. Practic, toate RECOLTĂRILE (execuțiile) DE URS, din 2009 și până în prezent, sunt ILEGALE! Aceasta, în condițiile în care, zilele acestea, Ministrul mediului d-l Barna Tánczos afirma public, fără nici o rezervă, că intenționează să permită vânătoarea urșilor”, scrie în comunicatul FPAM.

Reprezentanții FPAM mai anunță că „vor sesiza organismele internaționale și vor continua lupta în justiție pentru apărarea faunei și mediului, astfel încât autoritățile să fie constrânse să adopte măsuri eficiente și non-letale de gestionare a populației de urs”.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O ursoaică cu doi pui, filmată pe Transfăgărășan. Drumul este acoperit de zapadă și este închis pe timpul iernii

Cum a fost oprit Horațiu Potra să facă un protest la Catedrala Neamului. O rudă a unuia dintre acoliții lui a sunat la 112

Ce este „mierea nebună”, un leac vechi de mii de ani care a pus la pământ întregi armate și îi face pe urși să își piardă mințile

Patru urși au fost văzuți într-un cartier din Alba Iulia. Localnicilor li s-a recomandat să rămână în case

Partenerii noștri