Live

O femeie a aflat că e bolnavă de cancer la scurt timp după ce câinele ei a fost diagnosticat cu aceeași boală

Data actualizării: Data publicării:

O femeie care a supraviețuit unui cancer la sân a fost diagnosticată cu boala la scurt timp după ce a aflat că și câinele ei, Freyja, în vârstă de nouă ani, avea cancer la sân, în fază terminală, scrie Metro.

Sara Page, în vârstă de 54 de ani, a mers cu Freyja la veterinar când a simțit niște noduli în zona mameloanelor câinelui, iar diagnosticul i-a frânt inima. Animalul suferea de o formă de cancer la sân, iar medicul îi mai dădea șase luni de viață.

Însă la scurt timp, Sarei i-a fost descoperită și ei o tumoare agresivă la sânul stâng. În timpul tratamentului de radioterapie, femeia s-a temut că animalul va muri înaintea ei: „Era o soartă atât de crudă ca amândouă să ne luptăm cu cancerul la sân în același timp. Mă tot gândeam de ce ni se întâmplă nouă una ca asta”.

„Chiar cred că animalele au un al șaselea simț. Cred că Freyja a supraviețuit pentru a mă ajuta să trec curajoasă prin lupta cu cancerul. Dacă murea, nu știu ce m-aș fi făcut fără ea. M-aș fi simțit atât de singură! Câinele ăsta este cel mai bun prieten al meu și am nevoie să îmi fie alături”, a declarat Sara.

În mod remarcabil, Freyja este motivul pentru care Sara a descoperit la timp tumoarea. Într-o seară, câinele i-a sărit pe piept și a mușcat-o ușor de sânul stâng, iar Sara și-a amintit să își facă o programare pentru mamografia pe care o tot amânase.

În același timp, veterinarii o operaseră deja pe Freyja, dar cancerul de care suferea animalul se răspândise și la noduli, iar chimioterapia nu mai era o opțiune. Veterinarul i-a dat cel mult șase luni de trăit și i-a permis Sarei să o ia acasă.

Însă după ce s-au scurs cele șase luni, câinele nu părea să se simtă mai rău. Așa că veterinarii au operat-o din nou, pentru a îndepărta celelalte tumori, care nu erau maligne. Dar medicii au avertizat că patrupedul nu s-a vindecat, întrucât metastazele sunt încă prezente în ganglionii limfatici și i-au sugerat Sarei să exploreze opțiuni de îngrijire paliativă.

„Nu știm ce viitor are Freyja, pentru că încă e bolnavă de cancer, dar nu arată niciun semn al bolii. Ea chiar este un câine care a supraviețuit în ciuda tuturor obstacolelor. E un superstar”, spune Sara.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Laureata Premiului Nobel pentru Pace, Narges Mohammadi, operată de urgență în timpul arestului din Iran. Este suspectă de cancer

Medicii explică de ce nu trebuie să stați pe toaletă mai mult de 10 minute

„Am făcut chimioterapie și histerectomie totală”. Mărturia cutremurătoare a femeii din Constanța, diagnosticată greșit cu cancer

Numărul deceselor provocate de cancer la nivel mondial se va dubla până în 2050, potrivit unui studiu

Partenerii noștri