Live

De Sfântul Anton, în Spania, animalele de companie primesc binecuvântarea preoţilor în cadrul unui ritual anual

Data actualizării: Data publicării:
De Sfântul Anton, în Spania, animalele de companie primesc binecuvântarea preoţilor în cadrul unui ritual anual. Foto Profimedia

Sute de spanioli proprietari ai unor animale de companie şi-au adus marţi prietenii necuvântători la biserică pentru a primi binecuvântarea preoţilor catolici cu prilejul Sfântului Anton, ocrotitorul animalelor, informează Reuters.

În ciuda câtorva căţei care au lătrat, cele mai multe dintre animale au aşteptat răbdătoare să fie stropite cu apă sfinţită pe treptele bisericii baroce Sfântul Anton, din centrul Madridului.

Preotul Angel Garcia a oficiat slujba în faţa celor câteva zeci de animale de companie aflate în interiorul bisericii, pe fundalul câtorva lătraturi care au răsunat din bănci, informează Reuters, citată de Agerpres.

„Este o tradiţie a Madridului şi vrem să o ducem mai departe”, a spus Carlos Cabestany, de 51 de ani, care a venit însoţit de ogarul Rita.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Acord pentru reducerea programului de muncă în Spania. Câte ore pe săptămână ar putea lucra spaniolii 

O mașină Google Maps a surprins un detaliu esențial în cazul unei persoane dispărute din Spania

Fondatorul lanțului de modă Mango a murit după ce-a căzut de pe o stâncă. Miliardarul Isak Andic avea 71 de ani

Noi detalii în cazul românului din Spania acuzat că și-a ucis fosta parteneră într-o mașină, de față cu fiica lor de doi ani

Partenerii noștri