Live

Galerie Foto Cel mai agresiv animal de pe planetă. Deși nu are dimensiuni impresionante, nu se teme de nimic

Data actualizării: Data publicării:
Bursucul melivor, cel mai agresiv animal din lume Foto: Profimedia Images

Cel mai agresiv animal din lume nu este o fiară uriașă cu dinți mari și fioroși. Și totuși, în comparație cu el, leul, crocodilul și rechinul par creaturi destul de pașnice. De altfel, acest mamifer, nu cu mult mai mare decât o pisică, pare chiar drăguț. Dar de fapt, este un prădător care nu se teme de nimic. Numele lui: bursucul (viezurele) melivor, Mellivora capensis, după denumirea științifică.

Ca înfățișare, este undeva între bursuc și dihor. Aparține, de altfel, aceleiași familii ca și acesta din urmă. Trăiește în India și Africa, cântărește în medie doar 12 kg, are 75 de centimetri lungime și aproximativ 30 de centimetri înălțime. Dar acest luptător de categorie pană este un prădător formidabil, care nu ezită să atace animale mai mari. Cu toate acestea, mierea este hrana sa favorită, de unde și denumirea.

Nu ezită să atace leii sau gheparzii

Nu are nimic terifiant, la prima vedere. Dar pe internet, circulă numeroase videoclipuri care arată agresivitatea lui. Îndrăznețul animal nu atacă doar stupii de albine, ci și alte creaturi, cum ar fi termitele, șopârlele și scorpionii. Dar, mai presus de toate, își provoacă adversarii mult mai impresionanți ca dimensiuni decât el însuși: antilope sălbatice, de exemplu, sau chiar lei sau gheparzi. Pe scurt, bursucul melivor nu se teme de nimic.

Nu mai puțin de 60 de specii de animale din deșertul african Kalahari fac parte din dieta sa. Nu se dă în lături să mănânce nici șerpi mari sau chiar vipere.

Uneori, este mușcat de vipere - al căror venin, în cantități suficiente, pun la pământ un om în toată firea. Dar, în cele din urmă, bursucul melivor își revine după vreo două ore. Probabil că pielea sa foarte groasă îi permite să reziste la mușcăturile de șarpe, la ghearele felinelor și la înțepăturile de albine. Pare relativ insensibil la acestea, probabil pentru că înțepăturile lor nu ajung la vasele de sânge, explică cercetătorii.

Smulge testiculele rivalilor masculi

Dinții ascuțiți îi permit să sfâșie carnea fără dificultate și chiar să spargă carapacea broaștelor țestoase. Ghearele sale pot avea o lungime de până la patru centimetri. Nu ezită să le folosească de îndată ce un animal intră pe teritoriul lui. Pentru a ucide un mascul, are o metodă infailibilă: smulge testiculele adversarului. Apoi, pur și simplu lasă ca victima să devină epuizată din cauza sângerării.

Bursucul melivor are, de asemenea, o agilitate rară: poate merge și chiar alerga cu spatele! Puține mamifere sunt capabile de acest lucru, iar acest lucru este foarte practic în mijlocul unei lupte, deoarece nu întoarce niciodată spatele adversarului.

Unii oameni care au încercat să țină în captivitate bursucul melivor și-au dat seama că este, totodată, și un animal foarte inteligent. Pe lângă alte abilități, se spune că este capabil să iasă dintr-o incintă cu gard din plasă de sârmă.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Șobolani antrenați să detecteze solzi de pangolin și colți de elefant, noua armă împotriva contrabandei cu animale sălbatice

Panică într-o localitate din Caraș-Severin. O haită de lupi a atacat animalele din curțile oamenilor

350 de şacali din Delta Dunării vor fi împușcați. Animalele provoacă pagube uriașe în gospodării

Zeci de căprioare moarte și cadavrele altor animale sălbatice au fost găsite pe un câmp din Timiș și Arad. Este al doilea caz recent

Partenerii noștri