Live

Câinele unui salvamontist a fost lovit cu piciorul în burtă de o turistă, pe un traseu din Munții Bucegi

Data publicării:

Câinele unui salvamontist a fost lovit cu piciorul de o turistă aflată pe un traseu din Munții Bucegi. "Carp a fost lovit de un pantof roz", a povestit salvamontistul revoltat de gestul femeii.

Salvamontistul era pe munte și alerga împreună cu câinele Carp pe un traseu de pe Jepii Mici și Jepii Mari. El spune că, de obicei, câinele este îndrăgit de turiștii care se joacă cu el.

Luni, însă, Carp a fost lovit cu piciorul în burtă de o turistă, deși aceasta fusese informată că animalul este prietenos.

"De obicei, oamenii, când îl văd, se bucură și încearcă să interactioneze cu el. Astăzi (luni, 30 august-n.r) nu a fost ca de obicei, la coborârea pe Jepii Mari, am întâlnit o domniță însoțită de doi flăcăi la care am strigat din timp să nu se sperie de cățel deoarece vegetația abundentă nu îl lăsa să se vadă decât când era foarte aproape. Domnița, cea avertizată în prealabil, se sperie inexplicabil și îi aplică un șpiț în burtă, aruncându-l în jnepenii care l-au salvat de o cădere potențial fatală. Am dat din cap dezaprobator și mi-am continuat alergarea, oprindu-mă după ceva zeci de metri pentru a-l pupa", a relatat, pe Facebook, salvamontistul.

Bărbatul a explicat de ce nu a reacționat la agresiunea turistei.

"Unde vreau să ajung este: dacă ești terifiat de munte și trebuie să sufli in vuvuzele non stop, să asculți muzică în boxe portabile și să lovești animale doar că îți e frică de tot ce mișcă, te rog, stai acasă sau găsește-ți altă activitate. Muntele nu e de tine și e ok! Cu siguranță voi fi întrebat de ce nu m-am oprit la cei trei iar răspunsul este: cu siguranță totul ar fi degenerat în violență și aș fi fost nevoit să mă apăr ceea ce, cu siguranță, nu ar fi făcut cinste însemnelor de pe tricoul meu roșu și s-ar fi opus eticilor mele personale la adresa locului meu de munca", a precizat salvamontistul pe rețeaua de socializare.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Pericol de avalanșe la înălțimi mari. Avertismentul salvamontiştilor

Alertă în Gorj: un băiat de 12 ani a fost dat dispărut. Salvamontiștii au intervenit pentru căutarea minorului

Prima zăpadă din acest sezon. Avertismentul salvamontiștilor pentru turiștii care merg la munte

Polițiștii au emis 10.000 de ordine de protecție provizorii în 9 luni. Peste 16.000 femei, victime ale violenței domestice

Partenerii noștri