Live

Avertismentul jandarmilor: intervenții pentru alungarea a 30 de urși, în doar două zile, în Valea Prahovei

Data publicării:
Foto: Getty Images

Echipajele de jandarmi din Prahova au intervenit pentru îndepărtarea a aproape 30 de animale, în Valea Prahovei, în decurs de numai două zile. Aceștia atrag atenţia asupra pericolului reprezentat de urşii care coboară în staţiuni.

Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Prahova a transmis sâmbătă că, în ultimele 48 de ore, au avut 11 intervenţii în Sinaia (7), Buşteni (3) şi Azuga (1) pentru îndepărtarea a 29 de urşi, cei mai mulţi, respectiv 21, fiind semnalaţi la Sinaia.

„În această perioadă de minivacanţă, Jandarmeria le retransmite turiştilor şi, de asemenea, tuturor cetăţenilor, o serie de recomandări folositoare pentru a preveni incidente nedorite şi pentru a evita producerea unor situaţii periculoase. În situaţia în care semnalaţi prezenţa animalelor sălbatice, vă recomandăm: să vă adăpostiţi în locuri deschise sau alte zone care vă asigură protecţia; să faceţi zgomot pe timpul deplasării pentru a evita întâlnirea cu animale sălbatice; să nu vă apropiaţi pentru a face fotografii; să nu îi hrăniţi; să nu aruncaţi cu pietre sau alte obiecte; să vă păstraţi calmul şi să nu fugiţi. Solicitaţi sprijinul jandarmilor apelând numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112!”, au transmis jandarmii prahovei.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Antrenamente spectaculoase ale jandarmilor. Cum arată pregătirea pentru misiunile periculoase din munți

Un copil de zece ani a plecat de două ori de acasă ca să strângă peturi pentru a face rost de bani. Ce vrea să-și cumpere

Bătaie ca-n filme în fața unei școli din Slobozia după un conflict în trafic: 6 tineri s-au luat la bătaie cu răngi și topoare

O jandarmeriță a fost lovită cu o talangă în cap la un protest al crescătorilor de animale

Partenerii noștri