Live

Sake, „darul divin” al Japoniei, a fost inclus de UNESCO în Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanității

Data actualizării: Data publicării:
Sake-ul are un conţinut de alcool mai mare decât berea sau vinul. Sursa foto: Profimedia Images

Sake, băutura numită „dar divin” de japonezi și care joacă un rol crucial în tradițiile culinare ale Japoniei, preferată de celebrități precum Cate Blanchett, a fost consacrat de UNESCO drept „moștenire culturală imaterială a umanității”. Japonezii beau sake încă din secolul al VIII-lea, inițial crezând că îndepărtează spiritele rele, notează The Guardian.

Meşteşugul fabricării sake-ului - băutura alcoolică obţinută din orez fermentat, strâns legată de cultura şi religia arhipelagului nipon - a fost inclus miercuri de UNESCO în Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanităţii.

Această înscriere include şi shochu, o băutură (din cartofi dulci, orz, orez etc.) distilată în principal în sud-vestul Japoniei, în timp ce mult mai cunoscutul sake, obţinut din orez japonez, este produs în toată ţara şi uneori chiar în străinătate.

Spre deosebire de Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, care include situri considerate importante pentru umanitate, cum ar fi Piramidele din Giza din Egipt, denumirea Patrimoniului Cultural Imaterial se referă la produse și practici ale diferitelor culturi care merită recunoaștere.

O delegație japoneză a salutat anunțul de la Luque. „Sake-ul este considerat un dar divin și este esențial pentru evenimentele sociale și culturale din Japonia”, a declarat Takehiro Kano, ambasadorul Japoniei la UNESCO, notează The Guardian.

O băutură cu o istorie de două milenii 

Istoricii cred că locuitorii arhipelagului nipon fabricau deja o băutură similară în urmă cu peste 2.000 de ani, iar documente chineze din secolul al III-lea îi descriu pe japonezi ca fiind un popor amator de alcool.

În epoca Heian (794-1185), palatul imperial avea deja un departament care supraveghea fabricarea sake-ului şi utilizarea sa în ritualuri, potrivit Asociaţiei japoneze a producătorilor de sake şi shochu (JSS).

Tehnica de fermentare în mai multe etape ar fi fost stabilită la mijlocul erei Edo (1603-1868) şi a rămas aproape neschimbată de atunci.

În prezent există circa 1.400 de fabrici de sake active în arhipelag, potrivit JSS. Fabrici de sake au apărut însă şi în alte ţări precum Franţa, Statele Unite sau Noua Zeelandă.

La ce evenimente se bea sake în Japonia

În şintoism, principalele ofrande aduse zeilor sunt tradiţional orezul, prăjiturile de orez şi sake-ul.

Băutura este prezentă în toate ritualurile şintoiste, în special la nunţi, unde mirii beau sake din aceeaşi cupă pentru a simboliza uniunea lor.

Sake-ul este, de asemenea, utilizat pentru a marca numeroase evenimente şi ocazii, de la deschiderea unui magazin la victoriile electorale, pentru a sărbători Anul Nou sau pur şi simplu pentru a le permite angajaţilor japonezi, cunoscuţi drept să strige „kanpai!” („sănătate!”).

Exporturile de sake au crescut 

Datorită popularităţii altor băuturi precum berea sau vinul, a schimbării obiceiurilor şi a unei anumite pierderi de interes din partea generaţiilor tinere faţă de băutura naţională, consumul de sake în Japonia s-a redus la un sfert în ultimii 50 de ani.

În 2023, japonezii au consumat doar 390 de milioane de litri, comparativ cu 1,7 miliarde de litri în 1973. Succesul sake-ului în străinătate are, totuşi, o traiectorie opusă, deşi cea mai mare parte a producţiei este încă consumată în Japonia: exporturile au crescut de peste două ori din 2011, ajungând la 29 de milioane de litri în 2023, cei mai mari consumatori fiind Statele Unite şi China.

Atenţie, însă, când comandaţi „sake” în Japonia: cuvântul se referă la toate băuturile alcoolice. Pentru alcoolul de orez, trebuie să cereţi „nihonshu”.

Sake-ul are un conţinut de alcool mai mare decât berea sau vinul, dar mai scăzut decât shochu, iar pentru ca un produs să fie catalogat sake japonez, orezul trebuie să fie japonez.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un actor japonez care făcea reclamă la o bere, concediat după ce a intrat beat în casa vecinului. „Cred că am vrut să folosesc toaleta”

Japonezul plătit să nu facă nimic a câștigat anul trecut 80.000 de dolari

Un „vulcan misterios” care a devastat lumea la finalul Micii ere glaciare a fost identificat. Erupția sa a răcit clima Pământului

Un oraș din Japonia își va face de rușine cetățenii care nu aruncă gunoiul corect. Numele lor va fi publicat pe site-ul administrației

Partenerii noștri