Live

Mark Zuckerberg a apărut într-un videoclip cu un ceas elvețian rar la mână. Cât a costat accesoriul purtat de miliardar

Data publicării:
Mark Zuckerberg, directorul general al gigantului tech, Meta Platforms, a ales să poarte un ceas elvețian rar, cu o valoare estimată la aproape 900.000 de dolari. Foto: Captură foto Facebook și Greubelforsey.com

Mark Zuckerberg, directorul general al gigantului tech, Meta Platforms, a ales să poarte un ceas elvețian rar, cu o valoare estimată la aproape 900.000 de dolari, în timp ce a anunțat marți o schimbare radicală a politicii pentru Facebook și Instagram, potrivit The Guardian.

CEO-ul Meta a ales să poarte un ceas Greubel Forsey „Hand Made 1”, evaluat la 895.500 de dolari, în timpul anunțului privind schimbarea majoră a politicii.

Meta, care deține și WhatsApp și Threads, va „elimina o serie de restricții pe subiecte precum imigrația și genul”, anunță Zuckenberg în timp ce purta la mână ceasul care se vinde cu 895.500 de dolari fără taxe aplicate, conform sursei citate.

Pe site-ul său, Greubel Forsey precizează că doar două sau trei exemplare „Hand Made 1” sunt produse în fiecare an. Compania afirmă că 95% din ceas este realizat manual, iar fabricarea unui singur exemplar necesită 6.000 de ore de muncă.

Zuckerberg, cunoscut pentru stilul său vestimentar simplu din primii ani ai Facebook – tricouri gri și hanorace albastre cu fermoar – a fost văzut purtând mai multe ceasuri rare și de lux în ultimele luni.

Un videoclip viral filmat anul trecut, în timpul nunții lui Anant Ambani și Radhika Merchant, îl arată pe Zuckerberg și pe soția sa, Priscilla Chan, admirând un ceas Richard Mille RM 30-01 de 1 milion de dolari, purtat de Ambani, cel mai tânăr fiu al celui mai bogat om din Asia.

„Acest ceas este fantastic”, a exclamat Priscilla Chan într-un videoclip viral de la nuntă. „Este atât de tare”, a fost de acord Zuckerberg, adăugând: „Nu mi-am dorit niciodată cu adevărat un ceas, dar după ce l-am văzut pe acesta, am zis: «Ceasurile sunt cool.»”

De atunci, Zuckerberg a fost văzut purtând ceasuri de lux de la mărci renumite precum Patek Philippe, Jaeger-LeCoultre, De Bethune și două modele de la FP Journe.

Conform Forbes, Zuckerberg l-a depășit luni pe fondatorul Oracle, Larry Ellison, devenind a treia cea mai bogată persoană din lume, cu o avere netă estimată la 217,7 miliarde de dolari.

Editor : Andreea Stanciu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Angajaţii Meta critică decizia lui Zuckerberg de a pune capăt verificării informaţiilor şi schimbările din board-ul companiei

Noua eră a platformelor sociale. De ce a renunțat Mark Zuckerberg la verificarea postărilor pe Facebook și Instagram

Mark Zuckerberg vrea mai puțină cenzură și mai mult conținut politic pe platformele Meta. Cum vor fi verificate postările pe Facebook

Meta, compania mamă a Facebook, l-a ales pe Dana White, un apropiat al lui Donald Trump, în consiliul său de administraţie

Partenerii noștri