Live

Exclusiv Podoliak, la Digi24.ro: Rusia va exploda ca un butoi cu pulbere și se va ajunge la un scenariu revoluționar extrem de dur

Alexandru Rotaru Data publicării:
Mihailo Podoliak, consilierul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski. Foto: Facebook

Mihailo Podoliak, consilierul președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat, într-un interviu pentru Digi24.ro, că pierderile suferite de Putin în fața contraofensivei ucrainene în Estul și în Sudul Ucrainei reprezintă începutul sfârșitului pentru liderul de la Kremlin. Podoliak susține că situația din Rusia „va exploda ca un butoi cu pulbere”. 

Alexandru Rotaru: Președintele Zelenski a declarat că după semnarea decretului pentru anexarea celor patru regiuni ale Ucrainei, nu mai aveți ce discuta cu Putin și negocierile vor fi purtate doar după sfârșitul regimului Putin. În ce fel s-ar putea încheia regimul Putin, pornind, inclusiv, de la faptul că ați spus că Putin are clone și ei ar putea continua acest regim cât le convine ?

Mihailo Podoliak: Nu este vorba despre dublurile sau triplurile lui Putin. Problema este că Rusia se află într-o etapă incipientă a unor turbulențe majore și a unei situații care va duce la revoluție. Rusia pierde războiul, Rusia va fi învinsă, din punct de vedere tactic, încă de multe ori, iar odată cu reîntoarcerea teritoriilor aflate sub ocupație, în Rusia se vor acutiza transformările politice. Pot fi și acțiuni de proteste în stradă și, chiar dacă astăzi puterea din Rusia încă deține controlul protestelor în orașe, după ce vor începe să moară în masă cei mobilizați forțat, iar Rusia, încercând să compenseze pierderile armatei profesioniste, a mobilizat forțat destul de mulți oameni. Acești oameni foarte slab pregătiți vor ajunge în zonele în care sunt lupte unde, credem noi, vor crește ritmul în care mor soldații ruși. Acesta va fi un factor de presiune din interior pe sistemul politic din Rusia.

Sunt câțiva factori de presiune: este războiul aproape pierdut pentru teritorii, de acum încolo Rusia doar se va retrage, va fi un factor extrem de negativ. Al doilea factor, un număr semnificativ de morți în rândul rușilor mobilizați forțat, una este armata profesionistă și alta este armata formată din mobilizați, va fi un factor extrem de deprimant pentru regiunile din Rusia. Al treilea factor, sancțiunile din ce în ce mai dure.

Alexandru Rotaru: Adică din cauza acțiunilor lui Putin, regimul se va prăbuși de la sine?

Mihailo Podoliak: Nu există ca un regim să se prăbușească de la sine, vor fi procese ireversibile interne. Și o să termin ce spuneam mai devreme. Sancțiunile care vor scădea dramatic calitatea vieții, cu atât mai mult că oamenii nu mai pot ieși din cauza închiderii frontierelor și credem că vor închide frontierele și din interior, din cauza faptului că mulți au fugit în alte țări de mobilizare. Al patrulea factor, au început deja să apare conflicte în interiorul elitei putiniste.

Spre exemplu, grupările lui Prigojin și a lui Kadîrov se află deja în conflict deschis cu generalii ruși și cu cercul de influență a domnului Șoigu. În regiunile cu alte majorități etnice, deja se formează grupuri de voluntari și tot acest amalgam de factori, după alte înfrângeri în Ucraina, va exploda precum un butoi cu pulbere și se va ajunge la un scenariu revoluționar extrem de dur. Asta nu se va întâmpla de la sine, dar din cauza factorilor care influențează Federația Rusă atât din interior, cât și din exterior.

Alexandru Rotaru: Cu toate acestea, marea majoritate a oligarhilor ruși încă îl susțin pe Putin, cei care încă nu au căzut de la geamuri. Credeți că cel care va veni după Putin va fi de altă factură, va avea viziuni occidentale, de tipul Navalnîi? Cineva care se uită către lumea civilizată și-și dorește ca oamenii din țara lui să trăiască la fel sau va fi cineva care are aceleași viziuni ca Putin?

Mihailo Podoliak: Nu, cu siguranță nu va mai fi un om la fel ca Putin și această parte din elita rusă va merge în neant, mă refer la cea putinistă, ori din punct de vedere juridic, ori economic și așa mai departe.

Acum, în ceea ce privește oligarhii, mă îndoiesc de faptul că cineva susține războiul cu adevărat pentru că oligarhii ruși, chiar dacă public susțin războiul, ei nu sunt sinceri pentru că și ei vor plăti extrem de scump pentru acest război, pierzând toată averea și afacerile. Ei au probleme majore chiar și acum și nu-și pot conduce afacerea.

În sfârșit, cine ar putea forma noua conducere a Federației Ruse? Bineînțeles, acesta poate fi Navalnîi sau altcineva. Nu cred că astăzi putem vorbi despre nume concrete, dar cred că este momentul în care partea liberală din politica rusă, care a fost dezisă de dreptul la vot și la dezbatere, se poate structura și să preia repede puterea de la regimul lui Putin, aflat în cădere evidentă.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia a trimis sisteme antiaeriene Tor-M2 în Belarus. „Un exemplu clar al cooperării noastre fructuoase”

General britanic: „Suntem pregătiți să luptăm cu Putin în Europa de Est. Chiar în seara asta”

Gen. Ben Hodges: „Rusia nu poate învinge Ucraina decât dacă noi, cei din Occident, renunțăm”

Avertismentul UE: Un tir cu rachetă intercontinentală în Ucraina ar „marca o escaladare clară” din partea lui Putin

Partenerii noștri